Showbiz

A inceput Festivalul de la Cannes

Ieri seara s-a deschis cea de-a 61-a editie a Festivalului de Film de la Cannes in cadrul unei ceremonii transmisa in direct de postul de televiziune TVR Culural. Atmosfera a fost la fel de stralucitoare ca si in anii precedent, insa cu toate acestea, filmul din deschiderea festivalului, Blindness, a conferit evenimentului un ton grav si foarte politic.

Primele vedete care au urcat treptele Palatului Festivalurilor au fost actorii din distributia peliculei lui Fernando Meirelles, Blindness, printre care s-au numarat Julianne Moore, Gael Garcia Bernal, Mark Ruffalo si Danny Glover.

Aparitia primelor vedete a fost urmata de cea dintai aparitie in public a juriului festivalului in formula completa. Sean Penn, presedintele juriului, a fost insotit de actorii Natalie Portman, Sergio Castellitto, Alexandra Maria Lara si Jeanne Balibar si cineastii Alfonso Cuaron, Apichatpong Weerasethakul, Rachid Bouchareb si Marjane Satrapi. Cei noua membri vor avea de departajat, pe parcursul a 11 zile intense (14-25 mai), cele 22 de filme aflate in competitie.

In deschidere

In debutul ceremoniei, al carui prezentator a fost Edouard Baer , actorul si regizorul american Sean Penn a vorbit despre importanta acestei manifestari cinematografice, despre posibilitatile de lansare pe care le are un film ajuns la Cannes, si a amintit apoi de Palme d'Or-ul de anul trecut, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, al lui Cristian Mungiu. Dupa discursul lui Sean Penn a urmat prima proiectie din festival, Blindness de Fernando Meirelles.

De joi, festivalul isi va intra in ritm cu proiectiile altor doua filme aflate in competitia oficiala , Waltz with Bashir al israelianului Ari Folman si Leonera al argentinianului Pablo Trapero, iar vineri va fi prezentat primul film francez, din cele trei care concureaza pentru Palme D’Or, Un Conte de Noel de Arnaud Desplechin, cu Mathieu Amalric si Catherine Deneuve.

Trailer Blindness


Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea