Sanatate

#celulita #produse anticelulita #combatere celulita

Expertul Acasa.ro, dr Ioana Silvia Simian: Celulita, blestemul pielii noastre

 

Celulita este o problema cosmetica, si nu o afectiune. Este cauzata de acumularea de grasime la nivel subcutanat. Grasimea este ancorata de niste fibre de colagen ce coboara perpendicular de pe piele in profunzime, pe straturile subiacente. Ele au in principiu o lungime constanta, incat acumularea de grasime subcutanata face imposibila intinderea lor astfel incat, ramanand cu lungime fixa, trag de piele in jos lasand mici depresiuni, ca o coaja de portocala.

Celulita este mai frecventa la femei, cauza fiind structura anatomica a tesutului conjunctiv dispus la nivelul tesutului subcutanat. Daca la barbati aceste fibre realizeaza o retea mai densa care tine presiune expansiunii grasimii, la femei ele formeaza ochiuri mari in retea prin care grasimea protruzioneaza.

Din nefericire, celulita e o problema dobandita care depinde de structura subcutanata a fiecarei persoane. Si slab poti avea celulita. Varsta, hormonii, background-ul genetic, rasa caucaziana (alba) sunt factori de risc. Femeile asiatice fac mai greu celulita.

Puteti avea insa controlul factorilor de risc implicati:

  • dieta yo-yo cu modificari rapide de greutate
  • excesul de carbohidrati in alimentatie
  • obezitatea
  • lipsa exercitiului fizic
  • retentia de lichide
  • contraceptivele orale

Cum putem interveni in aspectul celulitei?

Daca ne bronzam, amelioram aspectul fizic al celulitei, dar bronzul trece, cumulat duce la imbatranire cutanata, scaderea elasticitatii, iar celulita devine si mai vizibila.

Scaderea in greutate ajuta. Exercitiu fizic combinat cu o dieta sanatoasa poate imbunatati aspectul,  nu o poate face insa invizibila.

De mare ajutor sunt si cremele pe baza de derivati de vitamina A: retinol, tretinoin. Aplicate circa sase luni pe zonele afectate fac minuni. Le regasiti in cremele de acnee, asa ca folositi-le pe zonele afectate. Ajuta prin ingrosare tegumentara care reduce aspectul de piele de portocala.

De asemenea, stiintific s-a demonstrat ca produsele pe baza de metilxantina, adica cafeina, teofilina, aminofilina ajuta. Ele distrug depozitele de grasime, insa nu pot aduce schimbari majore, deoarece ajung in concentratie relativ mica la tesutul tinta.

Produsele pe baza de plante nu au demonstrat nicio schimbare in studiile clinice realizate.

Lipomasajul are ca efect drenajul cutanat, rezultatele sunt modeste si efectul dispare relativ rapid dupa oprirea sedintelor.

La fel tratamentele cu radiofrecventa au aratat un beneficiu modest si temporar.

Liposuctia are de cele mai multe ori efecte negative, din cauza faptului ca grasimea cauzatoare de celulita se gaseste superficial si eliminarea ei accentueaza relieful neregulat al pielii. Laser-liposuctia in schimb, promite rezultate mai bune; este inca in faza de cercetare.

Mezoterapia este plina de controverse. Consta in introducerea prin ace fine a unor substante care dizolva grasimile. Food and Drug Administration avertizeaza cu privinta la riscul de dermite iritative, infectii, cicatrici, granuloame.

Impachetarile cu aplicarea de diferite creme au ca efect deshidratarea, in felul acesta reducand usor aspectul celulitei. Efect insa este temporar si destul de nesanatos.

Atentie la toate produsele care spun ca fac sa dispara celulita. Nu credeti. Cele mai multe din ele doar imbunatatesc putin aspectul si asta temporar. Nu exista nicio dovada stiintifica pentru vreo substanta care sa faca minuni. Nu credeti in povesti vandute despre creme/substante miraculoase.

Faceti exercitiul fizic. Combinatia de fitness si aerobic, hidratare si o dieta saraca in carbohidrati este cheia spre succes. Intariti muschii si ardeti grasimile. Este cea mai buna solutie terapeutica.

Date contact:

Dr Ioana Silvia Simian – medic specialist dermatolog

Medicover Victoriei

Telefon: 021.98.96

Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Dr Victor Babes

Telefon: 021.317.95.03

Mail: simian.ioana@gmail.com

Clinica Gral Colentina

Telefon: 021.317.83.95; 0730.025.818

facebook.com/pages/Ioana-Simian-dermatolog/

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Ioana Silvia Simian

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea