Sanatate

#melanom #cancer de piele #tratament cancer #expert acasa.ro dr horia beti

Expertul Acasa.ro, dr Horia Beti: Melanomul, cancerul cu cea mai imprevizibila evolutie

Este cea mai grava si agresiva tumora cutanata cu evolutie perfida si imprevizibila si cu potential major de metastazare si recidiva. Daca nu este diagnosticata la timp – cat mai devreme posibil – evolutia melanomului duce la deces.
 

Formele clinice sunt destul de putine si, in general, pot fi diagnosticate la un consult dermatologic si dermatoscopic. Exista insa si forme atipice ce pun probleme de diagnostic. Cand exista suspiciunea de melanom, este indicata excizia tumorii urmata de biopsie. Cele mai frecvente melanoame sunt cel extensiv in suprafata si cel dezvoltat din lentigo malign.

Amandoua apar initial ca o placa, pata pigmentata, bruna cu contur neregulat care se extinde lent, prima doar in suprafata, iar cea de-a doua si in inaltime. Dat fiind ca evolutia este lenta, modificarile sunt greu de vazut de pacient sau chiar de anturaj si de aceea un examen dermatoscopic repetat la 6-12 luni este foarte util.

Forma de melanom nodular este o tumora in toata regula, imposibil de ignorat, chiar daca nu este localizata la vedere. Din pacate, chiar si in astfel de situatii mai exista pacienti care nu vin la medic sau chiar medici care nu sesizeaza pericolul. Este vorba de o formatiune crescuta in inaltime, de culoare negru-maro-rosu, adesea stralucitoare, lucioasa, cu contur neregulat. Mai exista si alte forme mai rare si mai greu de diagnosticat, dar e important de stiut ca pot aparea melanoame si pe mucoase (bucala, anus, vulva etc), subunghial sau chiar forme fara culoare (acromice).

Stadializarea si clasficarea melanomului malign se face in functie de profunzimea invaziei tumorii primare si absenta sau prezenta afectarii ganglionare sau a metastazelor organelor care pot fi neobservabile la un examen clinic si pot necesita alte investigatii: ecografii, CT, RMN.

Tratamentul melanomului

Singura metoda de tratament este excizia tumorii. Excizia chirurgicala (cu bisturiul) sau electroexcizia (cu electrocauterul) este gestul terapeutic fundamental. Marginea de siguranta a exciziei trebuie sa fie intre 0,5 si 1,5 cm, iar profunzimea sa nu depaseasca fascia subdiacenta.

O data tumora excizata, medicul dermatolog trebuie sa indrume pacientul catre serviciul oncologic impreuna cu rezultatul examenului histopatologic, si eventual cu blocul si lamele de biopsie pentru imunohistochimie si chiar pentru confirmare diagnostica. Medicul oncolog conduce tratamentul ulterior: radioterapie, chimioterapie sau chiar o noua interventie chirurgicala pentru tumora primara sau a adenopatiilor si metastazelor, daca ele exista.

 

Dr. Horia Beti
Medic primar dermatovenerolog

Centrul Medical Bio Terra Med
Calea Grivitei nr. 3 sector 1
Call Center: 021.9680
www.bioterramed.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Horia Beti

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea