Salata speciala de Craciun cu fructe de mare este o modalitate speciala si eleganta de a-ti surprinde invitatii la masa de Craciun . Datorita savorii fructelor de mare pe care le vei folosi, care au nevoie de timp pentru a-si elibera savorile, aceasta salata ar trebui preparata cu o zi inainte de servire.
Pentru opt portii de salata speciala de Craciun cu fructe de mare ai nevoie de urmatoarele ingrediente:
- 400 de grame de class ="xirtireh" href="//www.acasa.ro/ midii " title="midii">midii
- 400 de grame de scoici
- Gheata
- 400 de grame de creveti decorticati
- 400 de grame de calamari, curatati si taiati in bucati de 2 centimetri
- o jumatate de cana de ulei extra-virgin
- o jumatate de cana de suc de lamaie proaspat stors
- 3 catei de usturoi, maruntiti
- 2 linguri de frunze de patrunjel, tocate marunt
- o lingurita de sare grunjoasa, neiodata
- Piper negru proaspat maruntit.
Cum se prepara salata speciala de Craciun cu fructe de mare:
- Curata midiile si spala-le bine, sub un jet de apa rece. Daca gasesti midii cu cochilia deschisa, arunca-le.
- Pune scoicile intr-un bol, cu apa rece, pentru 15 minute. Scoate-le apoi si curata-le cu o perie aspra sub jetul de apa rece.
- Clateste bolul si pune scoicile inapoi in bol, acopera-le cu apa rece, lasa-le sa stea pentru 15 minute si scoate-le apoi, lasand inauntru orice urma de nisip. Repeta aceasta procedura pana cand odata cu scoaterea scoicilor din apa nu va mai ramane pe fundul bolului niciun fir de nisip.
- Pune intr-o cratita mare apa cu sare, pe care o pui sa fiarba. Alaturi de aceasta oala, pune un bol cu apa rece. Fierbe crevetii pana devin roz, timp de aproximativ 2 minute, apoi, folosindu-te de o strecuratoare, transfera-i in apa rece pentru a le opri fierberea.
- Adauga calamarii in apa care fierbe si lasa-i sa fiarba timp de 1 minut. Scurge-i bine si tapeaza-i cu un servet de hartie, apoi adauga-i in bolul cu creveti.
- Pune o lingura de apa intr-o cratita mica si adauga midiile. Acopera oala si lasa-le sa fiarba timp de 1 minut – 1 minut si jumatate. Arunca toate midiile care nu s-au deschis. Pune midiile intr-un bol curat si lasa-le sa se raceasca timp de 20 de minute.
- Adauga scoicile curatate si o lingura de apa intr-o cratita mica si lasa-le sa fiarba, la foc mare, pana cand se deschid, adica aproximativ 1 minut – 1 minut si jumatate. Scoate si arunca scoicile ramase nedeschise, apoi lasa-le pe cele ramase sa se raceasca timp de 20 de minute.
- Adauga scoicile si midiile care s-au racit in bolul cu creveti si calamari, insa nu lasa si lichidul sa curga in bol.
- Intr-un castron amesteca uleiul de masline, sucul de lamaie, usturoiul si patrunjelul. Adauga si o lingurita de sare si un varf de piper negru macinat proaspat.
- Toarna deasupra fructelor de mare dressing-ul obtinut si amesteca usor, astfel incat toate fructele de mare sa se inmoaie in sos. Lasa salata la marinat timp de 2 ore, la temperatura camerei, amestecand din cand in cand astfel incat fructele de mare sa isi lase savoarea. Poti prepara salata si cu o zi mai devreme, punand-o in frigider, insa in ziua servirii scoate-o la temperatura camerei.
Cum se serveste salata speciala de Craciun cu fructe de mare:
Inainte de a o servi, poti sa ii mai adaugi lamaie si sare, daca mai este nevoie.
Serveste salata in castronele putin adanci, iar deasupra fructelor de mare pune dressing din plin.