Retete

#aperitiv oriental #labneh

Gateste cu Oana: Cum sa faci Labneh, aperitiv oriental pe baza de iaurt

Labneh este o branza moale si usoara facuta din iaurt natural, care se gaseste in intreg Orientul Mijlociu. Nelipsit de la mesele cu Meze, aperitivul oriental devine cu atat mai delicios cu cat este lasat un timp mai indelungat la facut. Greu de procurat din magazine, aceasta specialitate – Labneh – poate fi servita la restaurantele cu specific libanez sau arabesti. Mie mi-a placut cand am gustat la restaurantul Nasser (din Bucuresti) si am tot incercat cateva retete pana mi-a reamintit de gustul de-acolo.

Se aseamana la gust cu branza de capra, dar este mult mai putin grasa si mai sanatoasa. Desi se face incredibil de repede ca timp de preparare, are insa un inconvenient: sta (minim) doua zile la scurs intr-un tifon! Va recomand sa respectati procedura pentru ca am incercat si eu sa fac din iaurt putin scurs de apa, dar gustul nu este nici pe departe acelasi. Cu cat sta mai mult la “uscat”, cu atat “branza” este mai fina, mai moale, mai gustoasa.

Tifonul este mai greu de procurat, in farmacii gasiti doar varianta cat palma, in putinele mercerii existente cu putin noroc s-ar putea sa gasiti.

Ingrediente:

  • 400 grame iaurt natural (grecesc de preferinta, cu sau fara grasime, dupa cum doriti)
  • 1 catel usturoi
  • o lingura menta uscata
  • o lingura zeama de lamaie
  • sare, piper
  • 5 linguri ulei de masline

 

 

 

Mod de preparare:

1. Pune iaurtul intr-un tifon generos ca marime (circa jumatate de metru) si lasa-l la scurs in frigider intr-o sita timp de 2 zile

2. Curata un catel de usturoi si marunteste-l/piseaza-l, stoarce zeama de la lamaie

3. Iaurtul devenit o branza moale trebuie putin frecat/amestecat cu sarea si piperul si o lingura din uleiul de masline. Adaugati apoi usturoiul, menta, zeama de lamaie.

4. Puneti aceasta compozitie intr-o farfurie plata si aranjati-l/presati-l cu fundul lingurei. Peste el turnati frumos uleiul de masline.

Trucuri:

1. Nu puneti nici mai mult usturoi, nici mai multa zeama de lamaie la aceasta cantitate pentru ca strica gustul.

2. Alte retete recomanda prepararea Labneh doar din iaurt si lapte fiert sau iaurt si ulei de masline (si sarea afererenta).

3. Menta este inlocuita in unele retete cu Za’atar, un mix de condimente orientale facut din cimbru, sumac, sare si seminte de susan. Poate ca il gasiti in vreo piata gata preparat, eu am ales varianta cu menta uscata.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Oana Grecea

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea