Retete

#biscuiti cu seminte #biscuiti facuti in casa #biscuiti

Expertul Acasa.ro, Mihaela Vulpe: Nimic nu se compara cu biscuitii facuti in casa! Iata reteta

Pentru gustarica dulce a pachetelului de scoala sau de plimbare al copiilor mei fac tot timpul biscuitei cu diverse, dupa dorinta fiecaruia. Partea buna este ca poti da nenumarate gusturi si forme si poti sa te ajuti cu copiii in executarea lor, plus ca se fac si repede si rezista mult timp. Partea proasta… nu exista!

Dupa dorinta lor si dupa inspiratia mea, dar si dupa ingrediente, am incercat mai multe combinatii. Astfel au aparut biscuiti sarati cu susan si mac, cu chimen, cu branza, biscuiti condimentati, cu rozmarin sau cimbru, pentru bere, biscuiti sanatosi, cu musli si mere  sau cu ovaz, biscuiti dulci colorati, cu diverse mirodenii – ghimbir, anason, nucsoara, scortisoara, cardamom…

Pe unii dintre ei nici nu am ai apucat sa-i pozez, au disparut direct din tava…

Toate au fost bune, dar unele au fost dea-a dreptul reusite, cum ar fi biscuitii cu seminte si cei cu anason.

Reteta biscuitilor cu seminte

 

Ingrediente:

  • 500 g faina
  • un praf de sare
  • coaja de lamaie de la o lamaie
  • 4 linguri miere
  • 250 g unt/margarina
  • doua oua
  • 200 g miez floarea-soarelui crud
  • 200 g zahar pudra
  • o esenta vanilie

 

Mod de preparare:

Am pus toata faina intr-un castron mare si am amestecat-o cu un praf de sare. Am batut oualele cu zaharul pudra, cu 2 linguri de miere si esenta. Le-am pus peste faina, impreuna cu margarina inmuiata si coaja de lamaie.

Am framantat bine si am pus la frigider pentru jumatate de ora.

Am  pus miezul de floarea-soarelui intr-o tigaie si l-am prajit pana s-a rumenit frumos. Asa fierbinte l-am pus intr-un castron, unde l-am amestecat cu 2 linguri de miere.

Am intins foaia potrivita ca grosime (mai creste la copt), am decupat cu forme si am pus deasupra cate o lingurita de seminte, presandu-i usor sa se lipeasca de biscuiti.

Am pus la cuptorul incins pentru 10-12 minute

Sunt asa de buni… daca va place gustul de halva… trebuie neaparat sa-i faceti…

Date de contact: 
Mihaela Vulpe
Web:
 vulpeacofetar.blogspot.ro
E-mail: 
mihaelavulpe75@gmail.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Mihaela Vulpe

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea