Cexyl, granule pentru suspensie orala

Prospect Cexyl, granule pentru suspensie orala

Ce este Cexyl, granule pentru suspensie orala si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Cexyl contine cefadroxil, care este un antibiotic semisintetic din clasa cefalosporinelor, pentru administrare orala. Actioneaza prin distrugerea bacteriilor care pot cauza infectii la nivelul corpului uman.

La ce se foloseste Cexyl?
Cexyl poate fi utilizat in tratamentul; urmatoarelor infectii, cauzate de bacterii sensibile la produsul medicamentos:
- infectii ale tractului respirator (bronsite si pneumonii).
- infectii ORL: ale urechii medii, sinusuri, gat si amigdale.
- infectii ale tractului urinar (infectii ale rinichilor si vezicii urinare).
- infectii ale pielii si tesuturilor moi.
- infectii ginecologice.
- infectii ale oaselor si articulatiilor.

Mod de administrare

Este important sa luati Cexyl exact cum v-a prescris medicul dumneavoastra. Nu schimbati doza zilnica sau intrerupeti tratamentul fara a va consulta medicul.
Doza uzuala pentru adulti este de 500 mg pana la 1 g de doua ori pe zi.
Pentru infectii mai severe, doctorul dumneavoastra va poate creste doza la 1 g sau 2 g de doua ori pe zi.
Daca suferiti de insuficienta renala, doctorul dumneavoastra va prescrie o doza initiala de 500 mg pana la 1 g si va ajusta in concordanta dozele in functie de starea rinichilor dumneavoastra, asa cum este prezentat in tabelul de mai jos:

Clearance-ul creatininei Doza Interval doze
0-10ml/min/1,73 m2 500 mg-1 g 36 ore
11-25 ml/min/1,73 m2 500 mg-1 g 24 ore
26-50 ml/min/1,73 m2 500 mg-1 g 12 ore

La copii, dozele exacte se bazeaza pe greutatea corpului.
Dozele recomandate pentru copiii sub 1 an sunt 25 mg/kg corp, in doua doze divizate. Aceasta inseamna ca un copil de 6 luni cantarind 5 kg ar trebui sa primeasca 2,5 mil din suspensia constituita de 125 mg/5 ml de doua ori pe zi, iar un copil de 1 an cantarind 10 kg, ar trebui sa primeasca 5 ml din suspensia constituita de 125 mg/5 ml de doua ori pe zi.
Copiii cu varste intre 1 si 6 ani trebuie sa primeasca 250 mg de doua ori pe zi, iar copiii peste 6 ani, 500 mg de doua ori pe zi.
Doctorul va decide pentru dumneavoastra doza exacta, frecventa administrarii si durata tratamentului, bazandu-se pe starea dumneavoastra, toleranta la medicament, raspunsul la tratament si posibilele efecte adverse.
Daca considerati ca efectele medicamentului sunt prea slabe sau prea puternice, consultati medicul dumneavoastra.

Cum sa preparati suspensia orala?

In flaconul ce contine pulberea pentru suspensia orala se adauga apa fiarta si racita pana la semnul de pe flacon si se agita energic pana la omogenizarea completa.
Agitati flaconul energic inainte de utilizare.

Daca ati uitat sa luati o doza

Daca ati uitat sa luati o doza la ora stabilita, luati-o atunci cand va amintiti si continuati ca inainte,
Daca ati omis o doza, nu luati o cantitate dubla.

Nu intrerupeti tratamentul mai devreme decat v-a prescris medicul, chiar daca va simtiti mai bine!
Este important sa luati Cexyl atat timp cat va prescrie medicul dumneavoastra. Daca intrerupeti tratamentul mai devreme decat v-a fost prescris, infectia poate reaparea.
Nu luati mai mult decat doza zilnica prescrisa!

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu luati Cexyl daca sunteti alergic la cefadroxil, la oricare alte ingrediente ale produsului medicamentos sau la alte antibiotice cefalosporinice.

Precautii

Spuneti medicului daca:
- Suferiti de o boala cronica, tulburari metabolice sau alergii, sau luati in mod uzual alte medicamente.
- Sunteti alergic la peniciline sau la orice alt medicament. in acest caz sunteti mai predispus la reactii de hipersensibilitate la Cexyl.
- Aveti mancarimi sau observati roseli ale pielii sau dificultati bruste in respiratie. Consultati medicul in legatura cu acestea.
- Poate apare diaree in timpul tratamentului cu antibiotice cefalosporinice. Daca diareea este severa si persistenta, consultati medicul dumneavoastra.
Cexyl poate produce reactii fals pozitive in cazul unor teste sanguine sau urinare.

Sarcina si alaptarea

Consultati medicul inainte de inceperea tratamentului.
Nu exista date referitoare la efectele grave ale medicamentului asupra fatului, la femeile insarcinate. Oricum, deoarece siguranta totala pentru utilizarea in timpul sarcinii nu a fost stabilita, doctorul dumneavoastra va va prescrie Cexyl doar daca beneficiile asteptate depasesc riscurile potentiale asupra fatului.
Cantitati mici de produs au fost gasite in laptele matern. De aceea, trebuie sa opriti alaptarea in timpul tratamentului cu acest produs.

Reactii adverse posibile

La fel ca alte medicamente, Cexyl poate avea efecte adverse.
Cele mai frecvente efecte adverse raportate sunt tulburarile digestive (dureri ale stomacului sau greata, stari de voma, diaree si indigestie). Puteti sa reduceti aceste efecte daca administrati medicamentul in timpul mesei sau inainte de masa, deoarece alimentele nu inflenteaza efectul medicamentului.
Pot apare reactii de hipersensibilitate cum ar fi mancarimi ale pielii (urticarie), edeme, reactii anafilactice.
Unii pacienti pot dezvolta infectii fungice ale gurii, vaginului sau pliurilor cutanate, sau pot avea ameteala, dureri de cap, iritabilitate sau probleme cu somnul, in timpul tratamentului cu Cexyl sau curand dupa aceea.
Uneori acest medicament poate provoca modificari la nivelul testelor hematologice sau hepatice.
Rareori, au fost raportate nefritele interstitiale sau complicatii ca sindromul Stevens-Johnson. Diareea severa si persistenta poate fi un semn al inflamatiei intestinului gros. in acest caz trebuie sa informati imediat medicul dumneavoastra.
Daca observati orice efect advers, chiar si daca nu este mentionat in acest prospect, va rugam sa informati medipul sau farmacistul dumneavoastra.

Supradozaj

Daca luati mai multe doze decat ar trebui
Daca ati luat mai multe doze de produs decat ar trebui sa luati, contactati medicul dumneavoastra sau farmacistul imediat.
Ingestia unui numar mare de doze poate produce dureri abdominale, greata, stari de voma si diaree.

Cum se pastreaza Cexyl, granule pentru suspensie orala

A nu se lasa la indemana copiilor.
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original.
A se pastra flaconul bine inchis.
A se pastra suspensia constituita la temperaturi sub 25 grade Celsiussi a se folosi in decurs de 14 zile.

Informatii suplimentare

Compozitie

Cexyl 250 mg/5 ml Pulbere pentru Suspensie Orala: fiecare 5 ml de suspensie orala constituita (1 lingurita dozatoare) contin 250 mg de cefadroxil sub forma de cefadroxil monohidrat.

Ambalaj

Cexyl 125 mg/5 ml, granule pentru suspensie orala
Cutie cu un flacon din sticla bruna, cu capac din PE, prevazut cu lingurita dozatoare, ce contine granule pentru 60 ml suspensie orala.

Cexyl 250 mg/5 ml, granule pentru suspensie orala
Cutie cu un flacon din sticla bruna cu capac din PE, prevazut cu lingurita dozatoare, ce contine granule
pentru 60 ml suspensie orala.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea