Prospect Calcivid

Ce este CalciviD si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

CalciviD citrat 300 mg/200 UI comprimate filmate contine ca substanta activa o combinatie intre calciu si vitamina D3. Este recomandat adultilor si varstnicilor pentru prevenirea si tratamentul valorilor scazute de calciu si vitamina D3, substante indispensabile formarii oaselor si mentinerii metabolismului osos normal.
Se recomanda totodata si ca tratament suplimentar pentru pacientii cu osteoporoza (oase fragile), si pentru cei cu deficit de calciu si vitamina D3.

Mod de administrare

Luati intotdeauna CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra.
Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doza uzuala pentru adulti si varstnici este de 2 comprimate filmate de 1-2 ori pe zi.
Se administreaza CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI la 60-90 de minute dupa mese cu un pahar de apa sau suc de fructe, fara a le sfarama. Daca este necesar comprimatele se pot rupe in doua.
Este recomandat folosirea continua a medicamentului in starile sau afectiunile care necesita suplimentarea vitaminei D. Se foloseste ca tratament complementar al osteoporozei, referitor la durata tratamentului adresati-va medicului dumneavoastra.

Daca ati utilizat mai mult CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI decat trebuie
Administrarea unei cantitati mai mari decat cea necesara poate duce la supradozare de calciu si vitamina D.
Simptomele supradozajului de calciu: pierderea poftei de mancare, sete, greata, varsaturi, constipatie, dureri de burta, slabiciune musculara, oboseala, tulburari mentale, urinare excesiva, dureri osoase, depunerea de calcar in rinichi, formare de pietre la rinichi si in cazuri grave, tulburari de ritm ale inimii.
Ce este de facut? Intrerupeti utilizarea comprimatelor filmate de CalciviD citrat 300 mg/200 UI si adresati-va medicului.

Daca ati uitat sa utilizati CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata, pentru ca astfel in loc sa recuperati doza pierduta va expuneti la riscul supradozajului. Continuati tratamentul in modul in care este prescris.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la substantele active sau la oricare dintre celelalte componente ale CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI.
- daca suferiti de insuficienta renala,
- daca aveti pietre la rinichi,
- daca medicul v-a informat ca eliminati prea mult calciu prin urina, aveti un valori crescute de vitamina D sau aveti valori crescute de calciu in sange, indiferent de cauza.

Precautii

Aveti grija deosebita cand utilizati CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI
- daca suferiti de boli renale sau tulburari ale functiilor renale,
- daca aveti sarcoidoza (boala inflamatorie de origine necunoscuta care duce la formarea de noduli in diferite organe),
- daca ati avut pietre la rinichi sau sunteti predispus sa faceti pietre la rinichi,
- daca sunteti imobilizati si suferiti de osteoporoza, adresati-va medicului inainte de a incepe tratamentul, deoarece medicul are obligatia de a decide asupra necesitatii suplimentarii aportului de calciu si vitamina D3.

Interactiuni medicamentoase

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
- Evitati folosirea concomitenta cu alte medicamente cu continut de calciu si vitamina D, pentru a evita pericolul supradozajului.
- Administrarea concomitenta cu diuretice tiazidice (medicamente care elimina apa din organism), corticosteroizi orali sau injectabili (antiinflamatoare steroidiene) sau glicozide cardiotonice (medicamente folosite in insuficienta cardiaca) se face numai la recomandarea si sub supravegherea medicului.
- Se administreaza cu precautie impreuna cu rasini schimbatoare de ioni cum ar fi colestiramina sau cu laxative cum ar fi uleiul de parafina, pentru ca aceste medicamente reduc absorbtia vitaminei D.
- Calciul influenteaza absorbtia tetraciclinei (antibiotic) sau altor antibiotice din clasa fluorochinolonelor
administrate concomitent. Din aceste considerente tetraciclina se administreaza cu cel putin 2 ore inainte sau cu 4-6 ore dupa administrarea de CalciviD citrat 300 mg/200 UI.
- In cazul administrarii concomitente de CalciviD citrat 300 mg/200 UI si fluorura de sodiu, bisfosfonati (medicamente folosite in tratamentul osteoporozei), acestea din urma se administreaza cu cel putin 3 ore inainte de administrarea de CalciviD citrat 300 mg/200 UI.
- Rifampicina (medicament pentru tuberculoza), fenitoina (medicament pentru epilepsie) si barbituricele (medicamente pentru epilepsie sau care va ajuta sa adormiti) se administreaza cu precautie impreuna cu CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI comprimate filmate deoarece acestea pot sa scada eficienta vitaminei D.
- Estramustinul (medicament pentru cancer), hormonii tiroidieni sau ale preparate care contin fier, zinc sau strontiu se administreaza cu cel putin 2 ore inainte sau dupa administrarea CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI.

Utilizarea CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI impreuna cu alimente si bauturi

Acidul oxalic (din spanac, macris, revent) si acidul fitic (din cereale integrale) pot impiedica absorbtia calciului, deoarece acestia formeaza cu calciul un produs insolubil. Se recomanda pastrarea unui interval de 2 ore intre administrarea CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI si consumul de alimente cu continut ridicat de acid oxalic si acid fitic.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Pe perioada sarcinii aportul zilnic de calciu si vitamina D nu trebuie sa depaseasca 1500 mg respectiv 600 UI. Pe perioada sarcinii se recomanda evitarea supradozarii cu calciu si vitamina D, deoarece supradozajul permanent de calciu are efect daunator asupra fatului. Pe perioada sarcinii CalciviD citrat 300 mg/200 UI comprimate filmate poate fi folosi numai in doza recomandata de medicul dumneavoastra.
CalciviD citrat 300 mg/200 UI poate fi folosit in perioada alaptarii, cu conditia ca acest fapt sa fie adus la cunostinta medicului pediatru deoarece calciul si vitamina D trec in laptele matern. Acest aspect trebuie luat in considerare de catre medicul pediatru la prescrierea aditionala de vitamina D copilului dumneavoastra.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Nu sunt date care ar indica ca folosirea produsului ar avea efect negativ asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.

Informatii importante privind unele componente ale CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI

Fiecare comprimat filmat CalciviD citrat 300 mg/200 UI contine 0,91 mg zahar si 3,00 mg lactoza monohidrat.
Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Reactiile adverse ale CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI, in functie de frecventa aparitiei:
- Foarte frecvente (care afecteaza mai mult de 1 pacient din 10)
- Frecvente: (care afecteaza mai mult de 1 pacient din 100 si mai putin de 1 pacient din 10).
- Mai putin frecvente: (care afecteaza mai mult de 1 pacient din 1000 si mai putin de 1 pacient din 100).
- Rare (care afecteaza mai mult de 1 pacient din 10000 si mai putin de 1 pacient din 1000)
- Foarte rare: (care afecteaza mai putin de 1 pacient din 10000).
- Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile)

Reactii adverse mai putin frecvente: cresterea valorii calciului din sange, cresterea valorii calciului eliminat prin urina.

Reactii adverse rare: constipatie, eliminare de gaze, greata, diaree, dureri la nivelul abdomenului, mancarimi, eruptii pe piele, urticarie.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grav? sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza CalciviD

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius. A se tine flaconul bine inchis pentru a fi protejat de umiditate.
Nu utilizati CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI dupa data de expirare inscrisa pe flacon dupa "EXP" si pe cutie dupa "EXP". Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Nu utilizati CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI daca observati semne vizibile de deteriorare a comprimatelor filmate.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

- Substante active: calciu si colecalciferol. Un comprimat filmat contine calciu 300 mg sub forma de citrat de calciu si colecalciferol 200 UI (5 micrograme) sub forma de colecalciferol concentrat pulbere.
- Celelalte substante: zahar, stearat de magneziu, crospovidona, all-rac-?-tocoferol, amidon de porumb, trigliceride cu catena medie, guma arabica; film- Aqua Polish P white 011,18 (hipromeloza , macrogol 6000 (polietilen-glicol), lactoza monohidrat, talc, dioxid de titan (E171.))

Ambalaj

CALCIVID CITRAT 300 mg/200 UI sunt comprimate filmate, ovale, de culoare alba pana la aproape alba, cu linie mediana pe o fata
Linia mediana are numai rolul de a usura ruperea comprimatului pentru a fi inghitit usor si nu de divizare in doze egale.
Cutie cu un flacon din polietilena de inalta densitate, de culoare alba, de 50 mL, etanseizat cu folie din aluminiu/PE si inchis prin insurubare cu capac alb din polipropilena, cu 30 comprimate filmate
Cutie cu un flacon de polietilena de inalta densitate, de culoare alba, de 100 mL, etanseizat cu folie din aluminiu/PE si inchis prin insurubare cu capac alb din polipropilena, cu 60 comprimate filmate
Cutie cu un flacon din polietilena de inalta densitate, de culoare alba, de 140 mL, etanseizat cu folie de aluminiu/PE si inchis prin insurubare cu capac alb din polipropilena, cu 90 comprimate filmate.

Fabricant

Beres Pharmaceuticals Ltd.
H-1037 Budapesta, Mikoviny u. 2 – 4, Ungaria.

Acest prospect a fost aprobat in Februarie 2008

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea