Altargo

Prospect Altargo

Ce este Altargo si pentru ce se utilizeaza

Indicatii
Altargo este un antibiotic. El este utilizat in tratamentul de scurta durata al infectiilor cutanate superficiale. Poate fi folosit pentru a trata impetigo (o infectie a pielii care determina aparitia unor cruste), precum si mici laceratii (taieturi), escoriatii (zgarieturi) si plagi suturate (cusute) – infectate. Altargo nu trebuie utilizat pentru a trata infectii a caror cauza este sau se presupune a fi staphylococcus aureus meticilino-rezistent (SAMR), deoarece este posibil ca Altargo sa nu aiba efect impotriva acestui tip de infectie. Totusi, el poate fi folosit pentru tratarea infectiilor determinate de alte tipuri de staphylococcus aureus. Cei care prescriu Altargo trebuie sa aiba in vedere recomandarile oficiale cu privire la utilizarea agentilor antibacterieni. Medicamentul se elibereaza numai pe baza de reteta.
Substanta activa continuta de Altargo, retapamulin, este un antibiotic ce apartine clasei „pleuromutilin”. Este derivatul unui compus produs de anumite tipuri de ciuperci. Functioneaza prin blocarea ribozomilor bacterieni (partile celulelor unde se produc proteinele), inhiband cresterea bacteriilor.

Mod de administrare

Altargo trebuie utilizat doar pentru aplicatii cutanate. Se aplica pe zona afectata in strat subtire, de doua ori pe zi, timp de cinci zile. Zona tratata poate fi acoperita cu un bandaj sau cu o compresa de tifon, sterile. Altargo poate fi administrat pacientilor incepand de la varsta de noua luni, dar la pacientii cu varsta sub 18 ani, zona care urmeaza a fi tratata nu trebuie sa depaseasca 2% din suprafata corporala. in cazul in care dupa doua pana la trei zile nu se constata niciun raspuns la tratament, medicii trebuie sa reevalueze pacientul si sa aiba in vedere tratamente alternative.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Altargo nu trebuie administrat pacientilor care pot prezenta hipersensibilitate (alergie) la retapamulin sau la oricare din celelalte ingrediente.

Precautii

Daca observati agravarea infectiei sau intensificarea rosetei, a iritatiei sau alte semne si simptome la locul de aplicare, trebuie sa opriti utilizarea Altargo si sa va anuntati medicul. A se vedea si punctul 4 din acest prospect.
Contactati-va medicul daca dupa doua sau trei zile de tratament nu observati nici o ameliorare a infectiei.

Interactiuni medicamentoase

Nu aplicati alte unguente, creme sau lotiuni pe zona tratata cu Altargo, exceptand cazul in care medicul dumneavoastra va recomanda acest lucru.
Adresati-va medicului dumneavoastra daca utilizati, ati utilizat recent sau e posibil sa utilizati alte medicamente. Daca pacientul este un copil cu varsta mai mica de doi ani este deosebit de important sa- i spuneti medicului dumneavoastra ce medicamente ii sunt administrate copilului, inclusiv medicamente care se elibereaza fara prescriptie medicala. Este posibil ca la folosirea Altargo la copiii care iau anumite medicamente (cum ar fi unele medicamente folosite in tratarea infectiilor fungice), sa apara concentratii plasmatice de Altargo mai mari ca de obicei. Acest lucru ar putea duce la reactii adverse. Medicul dumneavoastra va decide daca Altargo poate fi folosit pentru un copil cu varsta mai mica de 2 ani, care ia si alte medicamente.

Sarcina si alaptarea

Daca sunteti gravida sau alaptati sau credeti ca ati putea fi gravida sau daca planuiti sa ramaneti gravida, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.. Medicul dumneavoastra va decide daca acest tratament este potrivit pentru dumneavoastra.

Reactii adverse posibile

Cea mai frecventa reactie secundara a unguentului Altargo (prezenta la 1 pana la 10 pacienti din 100) este iritatia la locul de aplicare.

Informatii suplimentare

Compozitie

Altargo este un unguent ce contine substanta activa retapamulin.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea