Algocalmin, comprimate

Prospect Algocalmin, comprimate

Ce este Algocalmin si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Algocalmin apartine grupei de medicamente cunoscuta sub denumirea de antiinflamatoare nesteroidiene. El amelioreaza durerea si reduce temperatura corpului in caz de febra. Algocalmin se utilizeaza in:

- dureri acute severe postlezionale sau postoperatorii; colici; dureri de cauza tumorala; alte dureri severe acute sau cronice, atunci cand alte mijloace terapeutice nu sunt indicate.

- combaterea febrei, atunci cand aceasta nu raspunde la alt tratament.

Mod de administrare

Comprimatele se inghit intregi, de preferinta dupa mese.

Adulti si copii cu varsta peste 15 ani
Doza recomandata este de 1-2 comprimate Algocalmin (500-1000 mg metamizol sodic) o data. La nevoie se poate repeta pana la cel mult de 4 ori pe zi. Doza in 24 ore nu trebuie sa depaseasca 5 g metamizol sodic (aproximativ 70 mg/kg).

Copii cu varsta sub 15 ani
La copiii cu varsta sub 15 ani nu se administreaza metamizol sodic sub forma de comprimate.

Pacienti cu insuficienta renala sau hepatica
Daca aveti insuficienta renala sau hepatica si utilizati Algocalmin la nevoie, nu trebuie sa reduceti doza. Nu utilizati timp indelungat Algocalmin.

Varstnici
La pacientii varstnici sau cu stare generala alterata este necesara administrarea celor mai mici doze.

Daca incetati sa utilizati Algocalmin
Algocalmin se utilizeaza numai la nevoie. Puteti opri tratamentul imediat ce va simtiti bine.

Daca uitati sa utilizati Algocalmin
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca utilizati mai mult Algocalmin decat trebuie
Daca ati utilizat mai mult Algocalmin decat doza recomandata, adresati-va imediat medicului sau mergeti la departamentul de primire urgente al celui mai apropiat spital.

Intoxicatia acuta se manifesta cu tulburari gastro-intestinale (greata, dureri abdominale), afectarea functiei renale si - rar - simptome la nivelul sistemului nervos central (ameteli, somnolenta, coma, convulsii), scaderea tensiunii arteriale pana la soc si tulburari de ritm (batai accelerate ale inimii).

Dupa administrarea de doze foarte mari, eliminarea unui metabolit netoxic (acid rubazonic) poate determina colorarea in rosu a urinei.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

- daca sunteti alergic (hipersensibil) la metamizol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului

- daca aveti: antecedente alergice la derivatii de pirazol, intoleranta la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS); afectiuni ale maduvei hematopoietice; antecedente de agranulocitoza; deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, porfirie hepatica acuta. - daca sunteti in primul sau in ultimul trimestru de sarcina.

Precautii

daca suferiti de: urticarie, astm bronsic alergic, rinita alergica; daca suferiti de intoleranta la alcool etilic (dupa ingestia unor cantitati mici apar: stranut, lacrimare, inrosire pronuntata a fetei; intoleranta la alcool etilic poate evidentia existenta unui astm la AINS);

Acest medicament poate determina fenomene alergice de tip anafilactic, de exemplu agranulocitoza (scaderea numarului unor celule din sange denumite granulocite) sau soc. Deoarece agranulocitoza apare in mod neasteptat si este independenta de doza si de durata tratamentului, in cazul aparitiei febrei si/sau inflamatiei amigdalelor si/sau ulceratiilor in gura trebuie sa intrerupeti imediat tratamentul si sa va prezentati la medic; acesta va va recomanda efectuarea de urgenta a unui test al sangelui (hemograma). Continuarea administrarii Algocalmin creste riscul de deces.

In cazul tratamentului de lunga durata, medicul va va recomanda periodic teste ale sangelui (hemograma).

In cazul pacientilor cu risc crescut de soc anafilactic, medicamentul se va administra numai daca medicul considera absolut necesar si sub stricta supraveghere medicala.

Acest medicament contine zahar. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Interactiuni medicamentoase

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala, mai ales in urmatoarele cazuri:

- alte medicamente cu efecte toxice asupra maduvei spinarii; nu trebuie sa luati Algocalmin impreuna cu aceste medicamente;

- captopril;

- litiu;.

- metotrexat;

- triamteren;

- antihipertensive si diuretice (cu exceptia furosemidului); Algocalmin poate sa le modifice efectul;

- ciclosporina; Algocalmin poate sa scada concentratia in sange a ciclosporinei, aceasta trebuind verificata in cazul utilizarii concomitente a celor doua medicamente.

Utilizarea Algocalmin cu alimente si bauturi
Algocalmin se poate administra concomitent cu lichide.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Nu trebuie sa utilizati Algocalmin daca sunteti in primul sau in ultimul trimestru de sarcina, deoarece poate afecta copilul nenascut. in trimestrul al doilea de sarcina, puteti utiliza Algocalmin numai la recomandarea medicului daca acesta considera tratamentul absolut necesar, in doze cat mai mici si pe o perioada cat mai scurta.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Administrat in dozele recomandate Algocalmin nu are efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Algocalmin poate determina reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Reactiile adverse sunt clasificate in functie de frecventa, folosind urmatoarea conventie:

foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 persoane);
frecvente (apar la mai putin de 1 din 10 persoane);
mai putin frecvente (apar la mai putin de 1 din 100 persoane);
rare (apar la mai putin de 1 din 1000 persoane);
foarte rare (apar la mai putin de 1 din 10000 persoane);
cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile)

Rare
Leucopenie (scaderea numarului celulelor albe din sange)

Reactii anafilactice - lipsa de aer, chiar oprirea respiratiei prin spasm al bronhiilor si edem la nivelul gatului, scaderea tensiunii arteriale mergand pana la colaps, urticarie; reactii anafilactoide - lipsa respiratiei (prin spasm al bronhiilor si edem laringian) si/sau colaps.

Foarte rare
Agranulocitoza (scaderea numarului unor celule din sange denumite granulocite), trombocitopenie (scaderea numarului de plachete din sange). Principalele manifestari in caz de agranulocitoza sunt febra, durerile faringiene, ulcerele bucale dureroase, ulcerele anale, scaderea raspunsului imun, predispozitie la infectii bacteriene. Hemograma prezinta disparitia aproape completa a granulocitelor, in timp ce maduva osoasa hematogena prezinta blocarea maturarii in stadiul promielocitar.

Aparitia acestor manifestari impune intreruperea imediata a tratamentului cu metamizol sodic. Insuficienta renala acuta (o incapacitate a rinichilor de a functiona normal aparuta recent) sau nefrita interstitiala (o inflamatie a rinichilor), insotita uneori de un sindrom nefrotic, cu prezenta in cantitate anormala a proteinelor in urina.

Cu frecventa necunoscuta
Aparitia crizelor de astm a fost observata la pacientii cu astm la AINS.

Pot sa apara urticarie, eruptii maculopapuloase si cazuri izolate de sindrom Lyell (eruptii buloase pe piele) sau de sindrom Stevens-Johnson (leziuni pe piele sau mucoase).

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza Algocalmin

Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.

A se pastra la temperaturi sub 25 grade C, in ambalajul original. Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

Substanta activa este metamizolul sodic. Fiecare comprimat contine metamizol sodic 500 mg sub forma de metamizol sodic monohidrat.
Celelalte componente sunt: zahar, amidon de porumb, stearat de magneziu.

Ambalaj

Algocalmin se prezinta sub forma de comprimate neacoperite, in forma de discuri, de culoare alba sau slab-galbuie avand gravata pe una din fete litera „N".
Este disponibil in cutii cu unul, doua sau trei blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate.

Producatorul
S.C. Zentiva S.A.
B-dul Theodor Pallady, nr. 50,
Sector 3, Bucuresti,
Romania
Tel.: + 40 21 30 47 200
Fax: + 40 21 34 54 00

Acest prospect a fost revizuit in Noiembrie 2015.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea