– Taticule, intreaba micutul Marcel. Unde e? De ce intarzie? Daca nu vine?
– O sa vina, il linisteste tata. Probabil acum e la fetita din apartamentul vecin. Parintii ei sunt plecati… Exista atatia copii pe la care neaparat trebuie sa treaca mosul… Nu te ingrijora. Ce ai vrea sa-ti aduca de data asta?
– O masina mare, mare!
– Minunat, zambeste tata. si ce vrei sa faci cu masina?
– O sa i-o arat lui Pavalas… Dar nu i-o dau sa se joace! Mosul niciodata nu-i aduce cadouri frumoase. Anul trecut a primit o minge de cauciuc, dar parca acesta e cadou? se bucura Marcel in timp ce tata se intristeaza.
– Uneori, zice el, o minge mica de cauciuc e un cadou mai scump decat orisice masina mare. Cadourile, dragul meu, nu le primesti ca sa te falesti. Un cadou e o amintire… Iar cu jucariile trebuie sa te imparti. Mai ales cu acei care nu prea au parte de jucarii…
– Taticule, intreaba Marcel, cand erai mic ce cadou ii cereai lui Mos Craciun?
– Pai… raspunde tata, acusi iti arat. Apoi pleaca si revine cu o cutie:
– Iata, priveste! E primul cadou pe care l-am gasit sub bradutul de plastic ce il aveam in casa in care locuiam impreuna cu bunica.
– O minge de cauciuc? face ochii cat cepele Marcel.
– Da. O simpla minge de cauciuc. insa… e simpla doar la prima vedere. De fapt e o minge fermecata… Candva iti voi povesti o poveste trista… Acum du-te si te joaca…
Daniel, tatal lui Marcel, isi priveste bradul impodobit de sarbatoare, inalt pana in pod si ochii i se umplu de lacrimi. in copilarie nu a avut parte de un asemenea brad. inainte, de Craciun bunica scotea de pe undeva bradutul de plastic. il invalatucea cu fasii stralucitoare, anina singura jucarie de sticla, iar din foi de hartie taia multime de fulgi, apoi ii lipea pe sticlele ferestrelor si lui Daniel i se parea ca nimic mai frumos nu poate sa existe pe lume. Anume unica jucarie de pe bradut si fulgii faceau in casa atmosfera de sarbatoare.
Nu si-a cunoscut niciodata tatal. il parasise cand era micut… Avea patru ani cand a plecat mama. Nu-si aminteste prea bine ziua aceea, dar tine minte ca mama l-a intrebat ce cadou sa-i aduca, de acolo, de departe.
– O minge de cauciuc, a raspuns Daniel.
Mingile de cauciuc nu prea se gaseau prin magazine. Sareau foarte sus si ce-i trebuia unui baiat de patru ani? Nu avea tata si era devreme sa viseze la o adevarata minge de fotbal.
– Cand te intorci? si-a intrebat mama. Ea l-a sarutat, si-a stapanit cu greu lacrimile apoi i-a raspuns: De Craciun. O sa ma stradui numaidecat sa revin de Craciun…
A venit Craciunul si sub bradutul de plastic a gasit mingea.
– ti-a adus-o mosul, i-a zis bunica. E de la mama… si e fermecata… Nu a putut sa vina… Stapanul la care lucreaza nu i-a permis… Nu te supara. O sa stranga multi bani si numaidecat se va intoarce acasa. Mingea pastreaz-o. in ea e o particica din sufletul mamei tale. Cand o vei privi, vei sti ca mama, oriunde-ar fi, se gandeste la tine. si te iubeste… Foarte mult te iubeste…
in vara anului urmator s-a apropiat de bunica cu o carte in mana.
– Bunico, invata-ma te rog sa scriu si sa citesc!
– Pentru ce? s-a mirat bunica. Pana incepi scoala mai ai cativa ani. O sa reusesti…
– invata-ma, bunico! Vreau sa-i scriu scrisoare lui Mos Craciun!
A insistat, nu s-a dat batut si pana-n toamna stia sa scrie si sa citeasca. A scris scrisoarea si i-a dat-o bunicii sa o duca la posta.
– Sper sa nu fie un secret, ce cadou i-ai cerut mosului, l-a intrebat bunica zambind.
– E secret, i-a raspuns. Nu vreau sa-ti spun. E o surpriza.
La urmatorul Craciun a gasit sub bradut un fluieras.
– Nu am nevoie de fluieras! a strigat atunci. I-am cerut mosului sa mi-o aduca pe mama! Mos Craciun nu citeste toate scrisorile! Sau mama a uitat de mine!
A plans toata noaptea, cu greu a adormit si abia a doua zi bunica a reusit sa-i explice:
– Daca ai sti, puiule, cati copii ii cer mosului sa le aduca inapoi parintii imprastiati prin lume… Multi sunt nevoiti sa lase tot: casa, masa, copii, parinti, ca sa-si caute o bucata de paine… Nimeni nu o face de prea mult bine… O forta nevazuta ii mana si ei pleaca, pleaca cu inima franta, cu dor sfasiitor in piept, dar intr-o buna zi vor reveni. ii va aduce Mos Craciun ori se vor intoarce singuri… Acum insa sania mosului e prea mica incat sa incapa toate mamele ce sunt asteptate cu nerabdare acasa… Nu te supara. Acest fluieras pe care ti la dat e fermecat. invata sa canti! Prin cantece gandurile si dorintele tale vor fi auzite de mama…
De cate ori canta credea sincer ca acolo, in tara aceea indepartata, mama il aude si se grabeste sa vina.
Cand l-a dus bunica pentru prima data la scoala, privea cu tristete la fetele fericite ale copiilor ce stateau alaturi de parintii lor. O iubea foarte mult pe bunica, dar nici ea, nici fluierul, nici mingea fermecata nu-i stingeau dorul de mama. N-o mai intreba nimic pe batrana. O vedea mereu trista si abatuta. Tot mai des scotocea sarmana prin gentuta, scotea niste medicamente, le bea apoi un timp statea culcata.
– Nu te ingrijora, ii zicea. Acus o sa treaca… Canta-mi un cantec! Canti atat de frumos… Mi se linisteste inima daca te ascult…
L-a orfelinat a luat doar cateva fotografii, mingea si fluierul. Apoi au venit doi oameni cuminti, un barbat si o femeie, care i-au spus ca vor sa-i fie parinti. S-a bucurat.
– O vom gasi pe mama ta, i-au promis…
Nu l-au mintit. Mai tarziu, mare fiind, a aflat ca mama, intr-o iarna, inainte de Craciun, a iesit din casa in care locuia in tara aceea straina spunand ca se intoarce la baiatul ei si de atunci nimeni nu a mai vazut-o…
Parintii adoptivi i-au dat tot ce a avut nevoie. Era inconjurat de dragoste si de bunatate. intotdeauna i-au raspuns la toate intrebarile. si doar la intrebarea ce forta nevazuta a manat-o pe mama in lume nu au putut sa-i raspunda. Acum stie raspunsul, dar nu mai poate reface nimic…
Astazi fluierul sau scoala salile de concert in picioare. Printre multimea de spectatori i se pare uneori ca vede fata mamei si a bunicii. Amandoua se bucura si se mandresc cu el. Iar in mingea de cauciuc pe care o tine deseori in mana, simte ca pentru totdeauna a ramas o particica din sufletul celeia care i-a dat viata.
– Unde pleci? il intreaba Marcel.
– Fii linistit puiule, ii raspunde tata. Oriunde m-as duce, intotdeauna ma voi intoarce la tine. Acus revin…
Revine impreuna cu Mos Craciun.
– Ei, zice mosul, cine ma asteapta aici cu multa nerabdare?
– Eu! Eu! striga Marcel.
– Sa vedem, scotoceste batranul prin desaga, ce avem pentru un copil atat de frumos si de cuminte… Uite ca am gasit…
– Un fluier? se mira Marcel, Dar… am cerut o masina!
– Pricepi, puiule, tatal tau va trece maine si va lua masina. Sunt prea batran, nu-mi ajung puteri sa duc desaga, ofteaza mosul. Am nevoie de ajutor. Iar fluierul… fluierul e fermecat. Vei invata sa canti si vei vedea ca acele cantece ii vor face pe oameni sa fie mai buni…
A doua zi Marcel primeste cadoul dorit si imediat alearga sa se joace cu Pavalas. Nu, nu vrea sa se laude. Vrea sa imparta jucaria cu el. Insa spre marea sa uimire, Pavalas are o masina asemanatoare. Mai are si un fluieras.
– Fluierasul acesta, ii sopteste Pavalas, ne va duce intr-o poveste unde nu exista nedreptate, oameni rai sau balauri. Acolo e atat de frumos, atat de bine… Trebuie doar… sa invatam sa cantam…
Sursa: Povesti-pentru-copii.com
Sursa imagine: Pixabay.com
