Streptocarpus este o planta usor de ingrijit, motiv pentru care este ideala pentru cei care nu au suficient timp la dispozitie sau nu au mai avut grija de flori pana acum. Tot ce trebuie sa faci este sa o uzi cand are nevoie si sa ai grija unde o amplasezi.
Mediul benefic pentru Streptocarpus
Streptocarpus este o planta care prefera lumina indirecta a soarelui. Asadar ai grija sa o tii intr-un loc luminos, insa nu la fereastra, pentru a o feri de razele directe ale soarelui.
Odata cu venirea toamnei si pe masura ce soarele se arata tot mai rar, poti muta Streptocarpus mai aproape de fereastra, pentru a beneficia de mai multa lumina.
Planta te va "anunta" imediat daca este asezata intr-un loc prea luminos sau din contra, intr-un loc prea umbros. In momentul in care planta nu este amplasata intr-un loc benefic, frunzele si florile acesteia se ofilesc si cad.
Temperatura optima pentru o bunadezoltare este de 20 de grade Celsius. In timpul verii planta rezista si la temperaturi mai mari insa nu este ndicat sa o tii intr-o incapere in care temperatura trece de 24 de grade Celsius. In timpul iernii, planta prefera temperaturile mai mici de 20 de grade Celsius, rezistand pana la 14 grade Celsius.
Udarea si fertilizarea plantei
Streptocarpus are nevoie de udari rare, deoarece nu suporta cantitatile mari de apa. Este recomandat sa uzi planta doar in momentul in care solul se usuca la suprafata. Adauga insa o cantitate mica de apa si asigura-te ca ghiveciul in care este pusa are gauri de drenaj pentru ca surplusul de apa sa se poata scurge rapid.
Pe langa udari, in lunile calduroase, Streptocarpus are nevoie si de fertilizari. Mai exact, incepand din luna aprilie si pana in octombrie, planta trebuie fertilizata o data pe luna, cu o substanta speciala, bogat in fosfat. In anotimpul rece, planta are nevoie de un repaos.
Surse foto: gesneriads.ca, suttons.co.uk