Cluburile de biliard sunt in topul locurilor preferate de distractie ale tinerilor si nu numai. Mergi “la o bila” alaturi de prieteni ca sa te poti relaxa dupa o zi obositoare la job. De obicei cluburile de biliard vin la pachet si cu alte jocuri pe care le poti practica, dar si cu baruri si ecrane unde poti urmari meciuri de fotbal. Asadar, distractia este garantata.
Cluburi de billiard
Club Sereno
Sereno Biliard dispune de 18 mese de biliard profesionale. De-a lungul timpului, clubul a gazduit numeroase concursuri organizate de Federatia Romana de Biliard. Programul clubului de biliard este non stop, iar preturile sunt cuprinse intre 9 si 17 lei, in functie de ora si zi. In week-end preturile sunt mai mari.
La inceputurile sale, clubul a fost deschis initial pentru impatimitii acestui joc si mai avea si un mic bar pentru insetati. Cu timpul insa, clubul si-a extins serviciile, iar acum te poti racori la o bere pe terasa sau poti infuleca o pizza fierbinte. Sereno Club se afla pe Soseaua Colentina, la numarul 25, in apropiere de Kaufland Colentina.
Club IDM Biliard
IDM Club dispune de 42 mese de biliard Brunswick Gold Crown IV. Aceste mese sunt renumite in intreaga lume pentru calitatea lor. Suprafata de joc este formata din 3 placi de ardezie fabricate din argila, mica, quart si alte minerale. Aceste placi sunt slefuite cu diamant si nivelate cu precizie.
La IDM Club gasesti mese de biliard Brunswick Gold Crown IV cu postav rapid, folosit in ultimii 10 ani la toate campionatele mondiale si mese cu postav lent, care a fost utilizat la campionatele mondiale inaintea celui rapid. Preturile pentru o ora de biliard variaza in functie de zi si de ora. Astfel, in timpul saptamanii scoti din buzunar 16,50 lei, intre orele 18-5, iar in week-end 22 de lei. Clubul IDM se afla pe Splaiul Independentei, in apropiere de campusul studentesc Regie.
Club Texas
In clubul Texas vei gasi 28 de mese de biliard, marca Brunswick Billiards, cel mai mare producator. Tot in acest club vei gasi si o masa de snooker . Mesele folosite de cei de la Texas sunt de calitate si cunoscute in intreaga lume. Acest tip de mese este utilizat si de jucatorii profesionisti.
Preturile sunt de 10-18 lei pentru biliard si 16-21 lei pentru snooker, in functie de zi si ora. Pe langa biliard, in clubul Texas mai poti juca bowling, darts si tenis de masa. Clubul se afla pe Splaiul Independentei, in apropiere de Club Maxx.
King’s Club
King's Club ofera 21 de mese de biliard. Mesele beneficiaza de un spatiu de joc conform standardelor din concursurile oficiale si sunt folosite in turneele organizate de Federatia Europeana de Biliard. Pentru persoanele care doresc o atmosfera exclusivista, King's Club a creat 2 rezerve VIP cu mese de joc si circuit TV propriu. King's Club pune la dispozitia pasionatilor de biliard si ore de antrenament la un tarif de 3,5 lei/ora. Antrenamentele se pot desfasura pe tot parcursul zilei pana la 30 septembrie 2009.
Preturile variaza in functie de zi si ora la care mergi, intre 7,2 lei si 19,50 de lei. Clubul dispune si de un bar de unde pot fi urmarite live diverse meciuri de fotbal. Pe langa biliard, aici iti mai poti incerca norocul si la darts. Clubul se afla pe bulevardul Iuliu Maniu, la numarul 8, iar rezervari se pot face la numarul de telefon 0749-220.002.
London Club
London Club dispune de 17 mese de biliard si 2 mese de snooker. Mesele de biliard sunt de tip Chevillotte si au structura de otel, care asigura o stabilitate buna. Postavul de joc este unul de calitate, fiind folosit in marile competitii. Preturile in acest club sunt de 14,40 -24,60 lei pentru biliard si 21 - 30 lei pentru snooker. London Club este situat pe strada George Enescu, in Piata Lahovary.
Alte cluburi in care poti practica acest joc sunt Green Flag, Funland si Split Club. In aceste cluburi programul este aproape non stop sip e langa billiard mai poti practica si snooker, darts sau bowling. Cluburile dispun si de baruri de unde iti poti cumpara bauturi si alimente.
Cum se joaca biliard
Biliardul este un joc derivat din crochet si are o vechime de cateva secole. Obiectivul jocului este sa introduci o bila colorata intr-o gaura. Castiga primul jucator care introduce toate bilele sale inaintea celorlalti. In biliard se joaca 15 bile numerotate de la 1 la 15. Scopul este ca fiecare jucator sa introduca in buzunare propriile bile, numerotate de la 1 la 7 sau de la 9 la 15.
Se joaca cu bilele intregi si bile vopsite pe jumatate, iar alegerea se face la inceputul jocului. Bila cu numarul 8 nu trebuie introdusa in buzunare pana la sfarsitul jocului. Dupa ce toate bilele unui jucator sunt in buzunare, acesta trebuie sa tinteasca bila cu numarul 8 pentru a castiga jocul.