De prin lume adunate

#vegeterian #restaurant vegeterian #satya

Sanatate prin delicii vegetariene

Din ce in ce mai multa lume afla despre coltisorul de rai din mijlocul Bucurestiului tumultos, si anume restaurantul vegetarian Satya, un spatiu oarecum ferit de zgomotele capitalei, cu o terasa spatioasa si o casa mare boiereasca, ambele avand un aer deopotriva regal si primitor.

Pentru cine nu l-a vizitat niciodata, particularitatile care fac din acest restaurant un loc special in care-ti doresti sa revii sunt decorurile orientale care te intampina inca din holul cladirii si personalul zambitor si prietenos care te serveste. Poti alege sa stai confortabil pe canapelele in forma de semiluna sau poti opta pentru un decor mai luminos in veranda circulara, amenajata cu fotolii si masute albe. Seara ai parte de o atmosfera romantica data de lumanarile aprinse pe fiecare masa, iar muzica ambientala te poarta in alte dimensiuni, dincolo de spatiu si timp. Pe scurt, Satya e o poveste cu iz oriental si cu mancare deosebit de savuroasa, in ciuda specificului vegetarian pe care il are.

De fapt, cine a spus ca nu se poate manca bine si satios fara carne? Cred ca este unul din multele clisee ce usor usor pare sa se indrepte catre demitizarea sa, iar locuri precum restaurantul Satya contribuie activ la formarea de noi obiceiuri culinare pentru omul de rand. La Satya poti incerca diferite preparate cu specific: vegetarian, caracterizat de absenta carnii, vegan, adica fara proteina animala de nici un fel sau raw-vegan, ultimul fiind cel mai restrictiv din aceasta categorie, intrucat este identificat prin retetele nepreparate termic si care, de asemeni, nu contin deloc proteina animala.

Meniul este foarte diversificat, de la fresh-uri si smoothie-uri de fructe si legume, ceaiuri si cafele alese, pana la supe creme, salate bogate si satioase, preparate cu legume la cuptor, dulciuri si deserturi delicios de naturale. Cateva exemple de preparate ce suna la fel de bine precum sunt gustoase sunt Souffle de Broccoli si Conopida la cuptor, Salata Esentiala Verde, Supa crema de ciuperci, Prajitura Amor (cu frisca naturala, fructe de padure si fulgi de migdale), etc. Hrana este extrem de proaspata si, desi e foarte satioasa, nu te lasa cu senzatia de greu in stomac. Te saturi destul de repede, un antreu si o supa sau un fel principal sunt mai mult decat suficiente pentru o masa, iar desertul trebuie convins sa isi mai faca loc in stomacel. Iar partea cea mai interesanta e ca te simti usor dupa ce mananci, gata de actiune si plin de energie.

Concluzia e ca te poti bucura de o experienta senzoriala mai mult decat bogata si ofertanta daca optezi pentru a-ti petrece timpul liber aici. Iar daca alegi sa iei cu tine niste prieteni sau partenerul de viata, experienta poate fi condimentata si cu niste amintiri foarte frumoase pe care sa le pastrezi in suflet.

 

Publicitate

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea