De prin lume adunate

#animest #evenimente weekend #evenimente octombrie

La ce evenimente mergem in acest weekend (5 - 7 octombrie)

La inceput de octombrie, in capitala au loc numeroase targuri si evenimente interesante. Incepe weekendul cu o vizita la targul Choco Fest unde vei gasi numeroase sortimente de ciocolata si dulciuri. Da apoi o fuga la Festivalul Ceaiului si Cafelei si incheie weekendul cu proiectiile speciale de la Anim'est.
 

Festivalul Ceaiului si al Cafelei la Bucuresti


A patra editie a Festivalului Ceaiului si al Cafelei, Tea&Coffee Festival, va avea loc in Bucuresti, pana duminica, 7 octombrie. Evenimentul cuprinde o serie de manifestari si spectacole in ceainarii si cafenele bucurestene, precum si o expozitie de ceai, cafea, arta, decoratiuni si mobilier traditional.

Printre manifestarile care vor avea loc in cadrul festivalului se numara concerte, workshop-uri si ceremonii de servire a ceaiului si cafelei, practicate in Marea Britanie, Japonia, India, Brazilia, Turcia, Argentina si Coreea de Sud.

Vor avea loc si recitaluri de vioara, tambur si goarna, muzica indiana si demonstratii de taiko, dar si spectacole de teatru, demonstratii si lectii de dans: tango argentinian, capoeira, dans indian marca Bollywood, dans traditional si modern sud-coreean.

In cadrul festivalului vor avea loc si concerte de jazz si ateliere de caligrafie coreeana si japoneza, de Ebru, de origami, de tatuaj cu henna, de Feng Shui si design cromatic, de pictura pe ceramica, dar si un atelier de bune maniere.
 

Anim'est la Bucuresti


Festivalul International de Film de Animatie Anim'est, infiintat in 2006, cel mai important festival de film de animatie din Romania si singurul din Bucuresti, a devenit, pe parcursul ultimilor cinci ani, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Capitala si unul dintre cele mai importante festivaluri de film de animatie din Europa Centrala si de Est.

Noutatea este ca anul acesta sectiunea Mozaic are un nume nou: Animash. Pe langa 8 lungmetraje, dintre care 5 in premiera absoluta in Romania, sectiunea ofera si 34 de scurtmetraje pe care spectatorii le pot vota, iar castigatorul primeste Premiul Publicului.
 

Romania International Film Festival la Bucuresti


Pana pe 7 octombrie, in sala Cinematecii Union are loc editia a opta a Romania International Film Festival (Ro-IFF), evenimentul cinematografic anual dedicat iubitorilor filmelor care nu sunt distribuite in circuitul multiplexurilor.

Filmele din programul Ro-IFF, care vor fi proiectate la Sala Union a Cinematecii Romane, la Muzeul National al Taranului Roman si la Club Fabrica, au fost astfel alese pentru a satisface gusturile si exigentele unui public avizat, delectand totodata si celelalte categorii de spectatori.

Romania International Film Festival este singurul festival care promoveaza cineasti est-europeni din zona Marii Negre si, de asemenea, unicul din Romania cu o sectiune competitionala rezervata femeilor-regizor. Alte sectiuni importante ale Ro-IFF sunt "Panorama si Focus".
 

Targul Choco Fest


La sfarsit de saptamana toti iubitorii de dulce vor putea gusta dintre cele mai rafinate produse romanesti si internationale.

Caramelele cremoase, cozonacul, baclavalele sau briochele vor satisface poftele celor mai pretentiosi vizitatori. Nu vor lipsi ciocolata si pralinele belgiene, torturile cu specific italian, dulciurile traditionale unguresti si produsele apicole naturale. Unele din principalele atractii ale targului vor fi fantanile Choco Shop care vor pune la dispozitie cele mai aromate fructe trase in ciocolata.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea