De prin lume adunate

#cluburi #restaurante #timp liber #unde iesim #bucuresti #la caru cu bere

La Caru' cu Bere - la vechiul han in spiritul mon-cherilor interbelici

Pana sa ajung la Caru` cu Bere nu pot spune ca stiam prea multe despre aceasta locatie ce-si potriveste ceasul dupa timpul interbelic. Acum ca am fost, regret ca nu am stat sa privesc mai atent stilul arhitectonic al acestui restaurant-muzeu, distrata fiind de nervii nascuti prematur ce gangureau salbatic prin gandurile mele. Cine s-a facut vinovat de aducerea lor pe lume? Ramane de vazut...

Am calcat pragul celebrei berarii de 2 ori. Prima data, intamplator, calauzita fiind de o persoana ce avea cunostiinta de anacronicul local din centrul vechi al Bucurestiului si a-doua oara, din proprie initiativa, dorind sa-mi aniversez o onomastica.
 

 

Pe urmele badei Gheorghe
 

 

La intrare in Caru cu Bere am fost intampinata de o usa mare rotativa, care, precum o masinarie a timpului, iti face trecerea spre vremurile apuse ale Micului Paris. Constiincios, mi-am dat si eu ceasul inapoi, cu un secol, suficient macar pentru a-i lua urma badei Gheorghe. Pentru veteranii indeletnicirilor cu hamei din vechiul han, badea Gheorghe era apelativul dat poetului George Cosbuc, client fidel al locatiei.

Impacata cu gandul ca, in orice moment, badea Gheorghe ma va bate pe umar, ma va saluta scotandu-si jobenul si ma va invita respectos la o masa pentru un tap de bere si un mic, am pasit increzatoare in marele restaurant.

Bijuteria arhitectonica de o grandoare masiva mi s-a prevalat in fata ochilor cu elemente decorative din secolul XIX-lea: lambriuri, picturi murale, candalabre, sculpturi din lemn, scari dantelate si podele lucrate din lemn fara cuie, toate impunandu-mi parca tacerea si respectul cuvenit unui muzeu. Zumzetul si forfota animata de fetele zambitoare ce impanzeau localul ma determinau, insa, sa intru in spiritul vesel al mon-cherilor din perioada antebelica.

In salonul restaurantului imens (parter, etaj si crama-Caru cu vin) isi facuse loc un ring batatorit de pasii unor dansuri de societate ce aminteau de balurile date de doamnele secolului trecut invasmantate in rochii dantelate si crinolina.

Avand in vedere ca este un local vizitat zilnic de cel putin 1000 de vizitatori, majoritatea straini veniti sa guste cate putin din specificul romanesc, am fost indrumati de o domnisoara zambitoare sa asteptam la bar, pana se elibereaza ceva. N-am apucat sa gust de 3 ori din berea casei ca drumul spre masa ce avea sa ma trezeasca usor usor din reverie ne-a fost inlesnit.
 

 

Mese din stejar si ziarul cu bucate

 

Asezati frumusel pe scaune atent lucrate, am rasfoit meniul ce ni se prezenta sub forma unui ziar scos parca din tiparnita gazetarilor din secolul trecut si ne-am hotarat asupra unui Platou Caru cu Bere (portie de doua persoane: piept de pui, file de porc, mici, cotlet de berbecut, frigarui de porc rasucite, cartofi la cuptor cu costita – 47 lei), un gratar de pui asezonat cu legume (22 lei) si galusti umplute cu crema de castane – (7.9 lei).

Ceea ce m-a deranjat incepand cu acest moment nu a fost neaparat mancarea care nu pot spune ca mi-a rascolit simturile gustative, ci mai degreaba le-a potolit spre inertie, ci dansul total haotic si aritmic al ospatarilor ce faceau parca nota discordanta cu eleganta miscarilor prezente pe ringul de mai sus si nu reuseau sa se coordoneze neam cu necesitatile noastre in calitate de clienti ai hanului incremenit in timp.

Nu mai tin minte exact daca a durat mai mult sa ni se ia comanda, sa ni se aduca sau sa ne debaraseze de ea. Cert este ca impaturirea notei de plata a sfidat amprenta timpului ce plana in atmosfera si si-a facut loc cu subtilitate in era rapiditatii specifice zilelor noastre. Am trecut insa cu vedere aceste mici neajunsuri si nu mi-am lasat nervisorii sa-mi invadeze spatiul cerebral. Am preferat sa respir in continuare aerul ce purta in el veselia vechiului Bucuresti si sa ma bucur cat puteam de mult de companie. Pana am impins aceea usa rotatitva, spre iesire, si m-am intors in vremurile noastre, pe aceasi strada Stavropoleos, nr. 5, toate nemultumirile erau ca si uitate, facand loc ideii de reintoarcere.
 

 

Te gandesti la Caru din 2009?? Pune-te mai degraba la carma celui din `39

 

Si m-am intors, de ziua mea, si am crezut si am sperat ca dau din nou peste badea Gheorghe si aerul lui boieresc si am tanjit dupa dansul desprins din balurile secolului trecut si dupa crampeiul de dantela si crinolina....si am ramas cu speranta si atat. In schimb, am infruntat o armata de chelneri ce-l fac de ras pe Mos Ghita pivnicerul, o masa ingramadita care-ti cerea licenta in contorsionism si o nota de plata care clar nu se desprindea din vremurile lui Cosbuc sau Caragiale.

M-am resemnat insa cu ideea ca ori am uitat sa dau ceasul inapoi, ori eu sunt din secolul trecut si am picat intr-un Car al postmodernismului masinist si in niciun caz umanist. Oricum, am aflat unde zace acea tiparnita a vechilor gazetari. Am sa le trimit lor articolul, poate il anunta pe badea Gheorghe sa ramana in Carul cu Bere din 1939 si sa vina in acesta din 2009 doar daca vrea sa admire arhitectura si sa-mi mai povesteasca si mie aventurile ce pluteau in aer pe atunci. Hai noroc!
 

Adresa Caru` cu Bere: Strada Stavropoleos 5

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea