Teatrul National nu este destinatia mea preferata pentru spectacole. De-a lungul timpul am fost dezamagita de nenumarate ori de aceasta institutie, incat am si incetat sa ma gandesc ca mai exista. Recent, insa mi-a facut cu ochiul o piesa care a avut premiera in 2008. eduard al iii-lea este un spectacol care il are cap de afis pe Ion Caramitru si, recunosc, asta m-a facut sa merg sa vad piesa.
Text shakespearian clasic
Eduard al III-lea este un text dramatic atribuit recent lui William Shakespeare. Piesa abordeaza teme clasice precum onoarea, simtul datoriei sau iubirea patimasa. Eduard al III-lea a fost unul dintre cei mai populari regi ai Angliei din Evul Mediu si a domnit timp de 50 de ani. El a transformat Anglia intr-o putere militara a Europei. Eduard este nepotul lui Filip al IV-lea al Frantei, insa din cauza ascendentei materne nu poate accede la tron.
In prima parte a piesei, Eduard este incurajat de contele D'Artois sa lupte pentru tronul Frantei, care i se cuvine de drept. Regele Frantei, Ioan de Valois, ii cere lui Eduard sa depuna juramantul de vasal, iar Regele David al Scotiei rupe alianta cu Eduard, ataca nordul Angliei si ia cu asalt castelul contesei de Salisbury.
Avantul razboinic ii este domolit insa de dragostea fulgeratoare care il cuprinde pentru contesa de Salisbury, fiica vasalului sau, Warwick, si sotia contelui de Salisbury, plecat la lupta in Bretania. Eduard face abuz de puterea sa si de juramantul de credinta depus de tatal contesei pentru a o determina pe aceasta sa-l primeasca in patul sau. Contesa isi apara onoarea propunandu-i regelui un plan diabolic, dar imposibil de urmat: sa ii omoare pe cei care stau in calea iubirii lor, adica pe sotie, Regina Philippa, si pe sot, Contele de Salisbury. Regele Eduard isi da seama de pozitia ridicola in care se afla, isi recunoaste greseala si isi reia planurile de lupta.
In cea de-a doua parte a spectacolului, Eduard incepe asediul asupra Frantei impreuna cu fiul sau, Printul Negru. Dupa prima batalie obtine victoria impotriva francezilor. Contele de Salisbury elibereaza Bretania si il repune in drepturi pe lordul Mountford.
Acesta il roaga pe conte sa-i duca regelui Eduard coroana sa ducala in semn de credinta. Contele de Salisbury reuseste sa ajunga la regele Eduard, insa cu misiunea ingrata de a-i anunta moartea fiului sau. Durerea provocata de aceasta veste nu dureaza foarte mult, deoarece mesagerul anunta sosirea victorioasa a printului presupus mort. Regele Eduard este proclamat rege al Frantei si anunta sfarsitul razboiului sangeros.
Shakespeare pe ritmuri de jazz
Daca temele tratate se inscriu cu usurinta in tiparul clasic al operelor lui Shakespere, nu acelasi lucru l-am putea spune despre regie si interpretare. Alexandru Tocilescu, regizorul acestui spectacol, a creat o atmosfera intereactiva, care te prinde inca de la primele minute ale piese.
Piesa incepe cat se poatede neconventional pentru un spectacol jucat pe scena mare a Nationalului. Eduard al III-lea, interpretat de Ion Caramitru, impreuna cu ostasii sai joaca rugby pe un teren imens, amenajat cat se poate de realist: iarba, pietre si o poarta imensa. Ca un preambul al intregii piese, jocul de rugby simbolizeaza fair-play-ul, onoarea si importanta cuvantului dat.
Tocilescu ne aduce un spectacol multimedia, dinamic si profund. Chiar daca poate subiectul piesei te va plictisi intr-o oarecare masura, merita sa ramai pana la capat numai si pentru muzica jazz care acompaniaza momentele cheie ale spectacolului. Ecranul multimedia din spatele scenei aduce elemente care atrag atentia. Astfel, scena devine pe rand teren de rugby, camp de lupta, alcov sau birt .
Ion Caramitru - un Eduard al III-lea hatru
Un alt punct forte al piesei este Ion Caramitru. Spectacolul practic se concentreaza in jurul sau. El da viata unui rege frivol, macinat de pofte trupesti. Ma asteptam la un Caramitru solemn si serios, insa am descoperit un Caramitru hatru, pus pe sotii si extraodinar in rolul unui rege pe care il umanizeaza.
Ion Caramitru ne ofera scene de teatru adevarat si este imposibil sa nu te indragostesti de jocul sau. In rarele momente in care nu era pe scena, imi doream ca ceilalti actori sa isi faca naibii treaba mai repede si sa reapara Regele. Momentele jucate alaturi de Crina Muresan, contesa de Salisbury, sunt pline de senzualitate si par foarte reale.
Cel mai bun moment al piesei este cel in care Eduard, ametit de farmecele contesei, dar si de cateva pahare de vin, se chinuie alaturi de poetul de la curte, interepretat de Andrei Aradits, sa ii compuna femeii iubite o poezie. Scena este de-a dreptul savuroasa, iar cei doi actori se completeaza foarte bine.
Eduard al III-lea este un spectacol impresionant. Tocmai acest lucru deranjeaza la aceasta piesa. Momentele in care Ion Caramitru nu este pe scena sunt destul de greu de digerat, revin la modelul clasic, batranicios. Regizorul si-a acordat tot timpul din lume pentru acest spectacol.
Ceea ce mai deranjeaza la piesa este si durata, peste trei ore, si muzica mult prea tare. Una peste alta insa, Eduard al III-lea este un spectacol care merita atentia publicului. Aduce un suflu nou pe scena prafuita a Teatrului National si ne ofera o mostra de moralitate din alte vremuri.
