Muzica

#vedete #videoclip #vunk #patriarh #ploticieni #videoclip vunk

Patriarhul, politicieni si 8 vedete, in cel mai recent clip VUNK: “Ne facem auziti”

Vunk au lansat ieri videoclipul celui mai recent single al lor, “Ne facem auziti”, imnul generatiilor care vor o schimbare reala, un indemn pentru publicul mai multor generatii de artisti sa ia atitudine si sa fie responsabili, pentru viitorul lor.

Alaturi de Cornel Ilie si colegii lui de la Vunk, in clip apar Roman (Zdob si Zdub), Aylin, Alina Eremia, Nicole Cherry, Gabriel Cotabita, Loredana, Mihai Georgescu (Bere Gratis) si Sisu, prezentati in cadre puternice, la prim plan, privind in fata spectatorii, fara sa rosteasca nimic.

"Este cel mai puternic clip al nostru si cu cea mai mare desfasurare de forte pentru un produs muzical din Romania din ultimii ani. Suntem intr-o perioada in care trebuie sa punem la colt politica romaneasca, inainte sa ne puna ea de tot la pamant. Patriarhul Daniel si trafaletul sau m-au inspirat sa scriu piesa asta, asa ca apare si aceasta scena in clip, dar refacuta special pentru filmare", a spus Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.

Personajele ironizate in cantec si in videoclip – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (care apare cu un trafalet in mana) si, suis generis, politicianul roman, sunt intrepretate de actorii Alexandru Bogdan si Cristian Iacob.

Membrii trupei au ales sa filmeze videoclipul in Bucuresti, Budapesta, Bratislava, Praga, Berlin, Hamburg si Copenhaga ca un semnal ca dupa “vrem o tara ca afara”, o sa “ne facem auziti” dincolo de granitele tarii cu dorinta noastra pentru o viata onesta, in care respectul sa fie primordial. Videoclipul piesei “Ne facem auziti” a fost regizat de Silviu Mustatea si Bogdan Mustatea (Brothers M).

VUNK va sustine in aceasta toamna cel mai mare concert al carierei lor, “VUNK in Orasul Minunilor”, o poveste rock care implica desfasurari masive de forte, sunet surround, experiente multi senzoriale si participarea directa a spectatorilor prin intermediul tehnologiei.

Concertul “Vunk in Orasul Minunilor” are loc pe 3 octombrie la Sala Polivalenta.  Biletele sunt disponibile in retelele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, la ghiseele Postei Romane si online pe www.iabilet.ro.

Puteti urmari aici videoclipul Vunk si ai Nostri – “Ne facem auziti”, lansat impreuna cu MediaPro Music: 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea