Muzica

#4 august 2007 #cronica #stadion cotroceni #bucuresti #concert #iron maiden #rock

Iron Maiden, a 2-a venire la Bucuresti

Se dau urmatoarele coordonate: 4 august 2008, stadionul Cotroceni, Bucuresti, Iron Maiden, 22000 de spectatori. Cam asa arata ultimul episod din vara rock a anului de gratie 2008. Termenul de “vara rock” pare la prima vedere fortat, insa nu este chiar asa. Cele mai bune exemple sunt concertele sustinute in iulie la Bucuresti de Whitesnake, Def Leppard , Judas Priest si Metallica.

Revenind la Iron Maiden, pot afirma fara nicio rezerva ca show-ul de la Bucuresti a avut toate ingredientele pentru a fi unul perfect. Au fost 2 ore de rock in care, pe langa hit-uri lansate in anii ’80(2 Minutes to Midnight”, “The Trooper”, “The Number of The Beast”, “Can I Play with Madness”, “Heaven Can Wait”), Iron Maiden a oferit si un spectacol vizual pe masura: lumini, efecte pirotehnice si o scena egipteana similara cu cea din turneul “Powerslave” ( 1984-1985). “

Spre deosebire de multe alte concerte din Romania, am avut parte de un sunet clar si puternic, fara fluctuatii si fara microfonii. Nu a lipsit nici faimosul Eddie, mascota Iron Maiden care si-a facut de cap pe scena catre finalul concertului. Eddie s-a prezentat ieri seara in doua variante: mumia si cyborg-ul. Varianta cyborg a lui Eddie a facut deliciul publicului, mascota jucandu-se putin cu chitaristii Dave Murray si Janick Gers.

La fel de jucaus a fost si Bruce Dickinson , vocalul trupei. A vorbit cu publicul, a glumit si a alergat incontinuu timp de 2 ore. Ramane o mare enigma de unde isi extrage energia un om care pe 7 august implineste jumatate de secol.

Poate cel mai emotionant moment al show-ului a fost acelasi cand practice tot stadionul canta cot la cot cu Bruce Dickinson piesa “Fear of the Dark”, melodie fara de care un concert Maiden n-ar fi complet.

 

Cum era si firesc Iron Maiden au fost rechemati pe scena pentru un bis. Au fost 3 piese pe care le-au oferit din toata inima miilor de fani romani. Daca ar fi caracterizez printr-un singur cuvant publicul, cu siguranta as alege cuvantul “diversitate”.

Am vazut oameni din diverse paturi sociale la acest concert. De la rockerul cu pantaloni de piele si tricou negru pana la oamenii in tinuta business cu telefoane mobile de cateva sute de euro. Maiden-ii au fost iubiti ieri seara in aceeasi masura de pustii de 8-9 ani, de adolescentii de 16-17 ani cat si de cei trecuti de 40 de ani.

Fata de concertul sustinut la Sala Polivalenta in ’95, britanicii au dat dovada de un plus de profesionalism si se pare ca au invatat ceva mai multa geografie. De data aceasta n-au mai confundat Bucurestiul cu Budapesta.


Pentru alte stiri din muzica aboneaza-te la Newsletterul Muzica.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea