Ziua a 5-a de B’Estfest sau mai bine zis Aftershock-ul a stat sub semnul rockului. Astfel, pe 5 iulie rockerii au fost rasfatati numai cu riff-uri de chitara, fara sa mai fie nevoie sa inghita si alte sonoritati.
Am ajuns la Romexpo fix cand Trooper se pregateau sa-si incheie recitalul, adica in jur de 8 fara ceva. Astfel, am reusit sa aud “Strigat” si “Tari ca muntii”, pentru ca de vazut nu am mai apucat baietii terminandu-si cantarea exact cand am ajuns in fata scenei. Oricum, din ce-am auzit nu a sunat deloc rau. Regret totusi ca nu i-am prins de la inceput. Chiar eram curios sa aud cateva compozitii de pe mult trambitata lor opera rock dedicata lui Vlad Tepes.
In scurta pauza pana la urmatorul recital am avut timp sa socializez cu diversi prieteni pe care nu-i vazusem de ani buni si pe care capul de afis al serii ( Manowar ) reusise sa-i urneasca din casa.
Intre doua strangeri de mana si schimburi de amabilitati am colectat si 10 pahare goale de plastic, pentru care primeai un jeton, pe care-l puteai transforma in apa, suc sau bere. Sistemul, o prezenta constanta in ultimii ani la concertele si festivalurile din afara, a fost implementat in 2009 si la B’Estfest-ul nostru si se pare a avut un succes nebanuit. De fapt, toata lumea e multumita: organizatorii ca nu-si mai bat capul cu salubrizarea, iar spectatorii ca mai economisesc niste bani de buzunar.
La ora 19.50 pe scena Romtelecom, si-a inceput cantarea cei care isi zic Holy Hell . Holy Hell este o trupa “de familie”, ca sa zicem asa. Asa cum Iron Maiden o cara pe Lauren Harris (fiica basistului Steve Harris ) in turnee si o lasa sa cante in deschiderea show-urilor lor, cam asa se intampla si cu HolyHell, trupa care se afla sub aripa ocrotitoare a lui Joey DeMaio, basistul Manowar-ilor.
Holy Hell este genul de trupa pe care ai senzatia ca ai mai auzit-o pe undeva. Nimic iesit din comun, acelasi power-heavy metal pe care-l intalnesti si la alte sute de trupe. Mi-a atras atentia solista Maria Breon, o frumusete care te vrajeste din prima. Cat despre setlistul lor, recunosc sa mi-a sarit in ochi coverul “Holy Diver” dupa Dio, care in varianta cu voce feminina suna de la groaznic in sus.
Dupa aproape 45 de minute de Holy Hell a urmat o binemeritata pauza de bere. Nu m-am putut abtine sa nu dau si o tura pe la standul de merchandise, unde am lasat 120 de lei, pentru un hanorac cu Manowar, contribuind astfel la bunastarea gastii de heavy metalisti.
Pe masura ce se lasa seara si ne apropiam de recitalul Manowar, tot mai multi spectatori isi faceau aparitia la festival, croindu-si drum cat mai in fata ( in sector B, cei cu bilete ieftine si in sector A, cei cu dare de mana).
Dupa un intro simfonic de exceptie, au pasit pe scena chiar ei, Manowar-ii, cei care s-au autoproclamat de ani buni The Kings of Metal. Asa cum era de asteptat, Manowar nu au dezamagit si au cantat cu forta, cojones si pasiune. Inconjurati de un munte de difuzoare si fara niciun banner cu logo-ul trupei pe scena, rockerii au oferit cam cate un pic din fiecare perioda. “Manowar”, “Blood of my Enemies” si “Hand of Doom” i-au uns pe suflet pe fanii perioadei anilor ’80, iar “The Gods Made Heavy Metal”, “Brothers Of Metal, Part 1” pe cei din anii ‘90, in vreme ce din ultimul deceniu au cantat melodii ca "Warriors Of The World United" sau “Call To Arms”.
Dupa numai 20 de minute Eric Adams a amutit si odata cu el si celelalte instrumente. Ei bine, da. A crapat sunetul. Initial am crezut ca e doar o gluma, insa linistea s-a prelungit cu zece minute. Zece minute cu injuraturi rostite cu jumatate de gura, zece minute in care te intrebai ce sa faci: Sa mai stai sau sa pleci acasa?, zece minute care pareau ore.
Sunetul si-a revenit pana la urma si uite-asa am aflat chiar din gura chipesului Joey DeMaio ca unul dintre cele 2 generatoare de curent a picat din cauza faptului ca a fost suprasolicitat. Pai cum sa nu crape generatorul cand pe scena canta cea mai zgomotoasa trupa din lume (conform Guiness Book-ului din ‘84), iar volumul boxelor era data la maximum? Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, la nici 5 minute distanta, sunetul a cazut din nou, de data aceasta dandu-si duhul generatorul cu numarul 2.
Dupa inca 10 minute de asteptare, scena a fost din nou animata, Manowar reluandu-si concertul de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Ce-a urmat mai incolo a fost un show tipic pentru Manowar. Chiar si la cei peste 50 de ani ai lor, cei de la Manowar nu s-au dezbarat de vechile clisee: speech-urile patetico-pompoase in care isi elogiaza fanii si arunca cu pietre in trupele care nu canta metal adevarat, costumatia din piele, berile baute in fata miilor de fani si “puicutele” care isi unduiau formele pe scena (imagine decupata parca din clipurile manelistilor cu nume de metale pretioase ).
Facand abstractie de aceste clisee, show-ul Manowar a avut ceea ce in ziua de azi se gaseste cam rar: sinceritate si suflet. Asta este poate si motivul pentru care peste 15.000 de fani au ales sa-i vada la B’Estfest, multi dintre ei venind chiar din Bulgaria si Ungaria special pentru acest show.
Sursa foto : Alex Barbulescu
