Muzica

#internet #artisti #muzica noua #site-uri #muzica gratis

7 site-uri unde poti descoperi muzica noua

Esti plictisit de muzica pe care o auzi la radio? Esti dornic sa descoperi si alti artisti? Exista doua cai prin care poti face asta, apeland la ajutorul Internetului.

Poti  folosi site-uri care creeaza adevarate "harti muzicale", cu artisti ale caror nume sau piese au legatura cu ceea ce asculti tu in prezent.  De asemenea, poti naviga pe o serie de bloguri, pline ochi cu artisti care bat la portile afirmarii.

Iata 7 site-uri unde poti sa descoperi muzica noua si artisti de care inca nu ai auzit:

 

TuneGlue
 

Primul site care merita incercat este TuneGlue. Mecanismul de functionare este simplu. Treci in campul de cautari numele artistului preferat si ai instantaneu sase artisti care se aseamana intr-un fel sau altul cu cel mentionat de tine.

In dreptul artistilor respectivi gasesti si cateva informatii: o scurta biografie si un link catre site-ul lor oficial.


 

Music-Map

 

O varianta simplificata a lui TuneGlue este Music-Map. Partea buna a site-ului este ca iti gaseste mai mult de sase artisti similari pentru un termen cautat. Partea mai putin buna este ca Music-Map nu-ti ofera nicio informatie suplimentara despre ei.

 

Music Roamer

 

Cu Music Roamer lucrurile se complica putin, in sensul in care nu numai ca se genereaza artisti similari, ci se pot asculta si cateva melodii din repertoriul acestora. De aemenenea, in momentul in care asculti un anumit cantec, poti gasi si melodii asemanatoare cu acesta.

Tot pe Music Roamer, poti gasi si linkurile catre Amazon.com, de unde poti cumpara piesele in format mp3.


 

One Track Mind

 

A descoperi noi artisti nu inseamna neaparat sa gasesti trupe asemanatoare cu un muzician pe care deja il stii. One Track Mind este un blog care ii ajuta pe muzicieni sa-si faca cunoscuta muzica prin intermediul unei platforme simple.

Muzica este impartita pe One Track Mind in patru genuri principale: indie, muzica electronica, soul si hip-hop. Se pot asculta melodii care sunt insotite de posturi pe blog despre artist. In plus, poti evalua piesele si le poti descarca gratuit. In evaluarea unui cantec se tine cont de trei criterii: originalitate, potentialul cantecului de fi ascultat in mod repetat, verdict final.

 

The Hype Machine

 

The Hype Machine este un alt blog pe care gasesti muzica, inclusiv din zona comerciala.Site-ul contine mai multe sectiuni: Popular (gasesti piese care se bucura de cea mai mare popularitate pe Hype Machine), emisiuni radio cu tematica muzicala, un director cu bloguri de muzica etc.

 

OurStage

 

Pe OurStage alege unul dintre cele 42 de posturi radio si asculti muzica cu artisti noi, fara ca piesele sa fie intrerupte de publicitate.

Utilizatorul poate decide care sunt melodiile care merita ascultate. Dupa ce ai ascultat doua melodii apartinand aceluiasi gen muzical , poti s-o votezi pe cea care iti place cel mai mult.

 

PureVolume

 

O alternativa intersanta la OurStage este PureVolume, unde gasesti atat trupe independente, cat si formatii care au semnat deja un contract cu o casa de discuri. Piesele din peste 50 de genuri muzicale pot fi ascultate online, unele dintre ele putand fi chiar descarcate.

PureVolume este o execelenta metoda prin care multi artisti au sansa sa se afirme. Fiecare artist are cate o pagina personala structurata astfel: linkuri catre site-uri oficiale, conturi de MySpace si alte retele sociale pe care acesta are cont, o biografie, cele mai reprezentative piese ale artistului, plus parerile celor care au ascultat artistul respectiv.


 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea