Medicul raspunde

#sarcina #parinti #test paternitate bucuresti

Medicul raspunde: Ce este testul de paternitate

Testul de paternitate este un test genetic prin care se stabileste daca un barbat este sau nu tatal biologic al unui anumit copil. Testul ADN este cea mai precisa metoda de determinare a gradului de rudenie.

Cum se realizeaza testul

Pentru realizarea testului sunt necesare probe biologice provenite de la prezumtivul tata si de la copil. Analizarea unei probe de la mama creste gradul de confidenta al testului, insa nu este obligatorie pentru realizarea acestuia.

Informatia genetica a fiecarui individ este inscrisa in macromoleculele de ADN (Acid DezoxiriboNucleic) care este structurat in 46 de cromozomi- 23 proveniti de la mama si 23 de la tata. In fenomenul amplu al reproducerii umane, copiii mostenesc cate un membru al perechilor de cromozomi de la fiecare dintre parintii biologici.

Testul de paternitate se bazeaza pe faptul ca anumite regiuni din cromozomii umani au o variabilitate naturala in ce priveste numarul de repetitii a unor secvente ADN denumite markeri STR (Short Tandem Repeats). Pe baza acestui fapt, prin utilizarea mai multor astfel de secvente, acuratetea de identificare personala creste enorm in comparatie cu alte metode. Pentru fiecare marker STR, un individ mosteneste o alela (secventa ADN) de la mama si una de la tata.

Cum interpretezi rezultatele

Pentru testarea paternitatii se respecta un protocol standard de lucru ce include extractia ADN din probele biologice, amplificarea intr-o singura reactie a 16 secvente (markeri STR) de interes, urmata de analizarea prin electroforeza capilara a acestora.  Pe baza acestor markeri se realizeaza un profil genetic pentru fiecare persoana testata (copil, mama, prezumtiv tata), dupa care profilele se compara si se stabileste daca genotipurile presupusului tata corespund cu cele ale copilului. 

Datele obtinute in urma analizarii fiecarui marker sunt prelucrate pe baza distributiei statistice a datelor ce apartin tuturor variantelor posibile ale acelei secvente intr-o anumita populatie, calculandu-se pentru fiecare marker confirmat un indice al paternitatii. Daca markerii de la tata nu coincid cu cei de la copil, indicele paternitatii este zero. Pe baza valorilor indicilor de paternitate se calculeaza probabilitatea paternitatii care este mai mare de 99.9999% in cazul in care aceasta se confirma si zero (0%) cand paternitatea este exclusa.

Madalina Badila

Biochimist principal
Doctor in Medicina, Specialitatea Genetica
Genetic Lab 

 

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului