Feluri principale

# garnitura friptura #garnitura

4 dintre cele mai delicioase garnituri pentru o friptura

Se intampla ca, uneori, dupa ce ai pregatit o friptura apetisanta, pe care fie ai facut-o mai in sange, fie ai preparat-o potrivit sau ai rumenit-o, in functie de propriile tale preferinte, sa nu stii ce garnitura sa faci pentru aceasta. Desigur ca piureul de cartofi este unul dintre cele mai cunoscute garnituri si, in general, se potriveste perfect cu orice tip de carne ai alege, mai ales daca aceasta este facuta in sos. Insa exista ocazii in care, pur si simplu, te-ai plictisit de aceasta clasica garnitura si vrei sa incerci ceva nou care sa-ti surprinda papilele gustative si sa se potriveasca cu oricare dintre fripturile pe care alegi sa le gatesti, indiferent daca este carne de porc, de vita, de pui si nu numai.

 

Astazi iti recomandam 4 garnituri absolut delicioase pe care le poti imbina cu orice tip de friptura pe care o pregatesti.

1. Legume la cuptor asezonate cu un sos delicios

Pentru acest tip de garnitura, ai nevoie de legume proaspete, in primul rand. Se recomanda, in general, radacinoasele, precum morcovul, pastarnacul, radacina de patrunjel. Mai intai, spala bine legumele si descojeste-le. Apoi, taie-le pe fiecare dintre acestea in jumatate, iar fiecare jumatate taie-o, la randul ei, in doua sau in trei, in functie de marimea fiecareia. Se recomanda sa cumperi radacinoase mai mici, astfel incat sa nu fie nevoie sa le tai in prea multe bucati.

In al doilea rand, incalzeste cuptorul foarte bine la 200 de grade. Asaza legumele intr-o tava incapatoare si tapeteaz-o cu hartie de copt. Lasa-le in cuptor pana devin al dente. Pregateste intre timp un sos delicios dintr-o lingura de miere, ulei de masline, o lingura de mustar frantuzesc si o lingura de otet balsamic. Scoate legumele al dente din cuptor, unge-le cu acest amestec si lasa-le sa se coaca in totalitate. Vei obtine una dintre cele mai bune garnituri pentru friptura ta.

2. Piure de telina

Clasicul piure de cartofi poate fi cu usurinta inlocuit de catre piureul de telina. Pregatit corespunzator, poate fi cu adevarat delicios. Pentru acesta, ai nevoie de:

  • 2-3 cartofi;
  • 500 de grame de telina;
  • 500 ml de lapte;
  • sare, piper alb;
  • unt.

Spala si taie in cuburi de aproximativ aceeasi marime telina si cartofii. Pune cuburile de legume la fiert in lapte si adauga o lingurita de sare. Ai grija ca laptele sa nu dea in foc – se recomanda sa folosesti o oala cu pereti inalti. Verifica atat cartofii, cat si telina, astfel incat ambele sa fie fierte corespunzator. Arunca lichidul ramas in exces, adauga untul dupa gust. Foloseste-te de un blender si mixeaza pana obtii o crema catifelata si aromata. Asezoneaza, dupa gust, cu sare si piper alb. Poti sa mananci aceasta garnitura alaturi de o friptura din piept de rata sau alaturi de o friptura de vita.

3. Cartofi dulci la cuptor

Inlocuieste clasicii cartofi, indiferent ca sunt prajiti, copti, fierti, gratinati sau sub forma de piure, cu cartofii dulci. Sunt extrem de versatili si se potrivesc foarte bine cu orice fel de carne (chiar si peste, in special somonul face o echipa grozava cu cartofii dulci).

Taie 2-3 cartofi dulci, de marime potrivita, in bastonase. Amesteca separat, intr-un bol, uleiul de masline cu sare, piper, cimbru si parmezan ras. Ulterior, toarna uniform acest amestec peste cartofi. Incalzeste cuptorul la 200 de grade si rastoarna cartofii intr-o tava tapetata. Lasa-i la copt in jur de 20 de minute si serveste-i cu pofta alaturi de orice tip de friptura pe care il preferi.

4. O salata proaspata si delicioasa

In general, fripturile se potrivesc perfect cu salatele si, din punct de vedere nutritional, asocierea dintre salata si carne este cea mai potrivita. Prepara o salata simpla din cateva cuburi de branza feta, un avocado bine copt si taiat, la randul lui, in bucati mai mici, un mix de salata verde, ruccola si alte ierburi proaspete si cateva rosii cherry aromate. Amesteca-le intr-un bol incapator si toarna peste ele un dressing pe care il poti alcatui dintr-o lingura de ulei de masline si cativa stropi de lamaie, dupa gust.

Inspira-te din aceste 4 idei de garnituri atunci cand vrei sa prepari o friptura si, cu siguranta, nu vei regreta, pentru ca toate se potrivesc, in general, oricarui tip de carne. Vei obtine, astfel, o masa gustoasa pe care o va aprecia pana si cel mai pretentios membru al familiei.

FOTO: pexels.com

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din mancare

Expertul Acasa.ro, Chef Matthew Ehsanmehr

Experti Retete

Expertul Acasa.ro, Andreea Szasz: Drob, stufat si pasca, preparate traditionale intr-o forma inedita pentru masa de Paste

Experti Retete

Expertul Acasa.ro, Mariana Robescu: Cum se pregatesc mucenicii muntenesti

Experti Retete