IT & C

Vanatoare de extraterestrii

Aparitia unor telescoape noi si mult mai performante decat cele din trecut, permit atat diletantilor dar si cercetatorilor din centrele mari de cercetare, o relansare a vanatorii de planete care ar putea sa sustina viata si, de ce nu!, chiar alte inteligente. Noile telescoape care au aparut la orizont datorita dezvoltarilor din tehnologie din ultima vreme vor putea examina milioane de stele numai intr-o singura generatie cred specialistii citati de ABC News. In conditiile in care cautarea unor planete care ar putea sustine viata, din cele mai indepartate sisteme solare din galaxia noastra a luat un nou avant, se prevede ca nici vanatoarea de extraterestrii nu va stationa, astfel incat cercetatorul Seth Shostak de la Institutul SETI din California crede ca am reusit sa monitorizam abia o minuscula parte din cosmos iar pentru a gasi semnale de viata extraterestra “s-ar putea sa trebuiasca sa cercetam milioane de sisteme solare”, intrucat “de fapt, numarul de sisteme solare pe care experimentele SETI le-au examinat atent este mai mic de 1.000.” Ceea ce, cel putin la centrul SETI, se va schimba, daca luam in considerare noile antene, mult mai performante, care pot indeplini dezideratul cercetarii milioanelor de sisteme solare care ar putea adaposti viata. Cele mai multe dintre aceste telescoape radio vor fi folosite pentru alte observatii astronomice, dar ele vor fi destul de sensibile pentru a depista ‘scurgerile’ trasmisiilor radio pe care presupusele civilizatii extraterestre le-ar putea avea. Avi Loeb si Matias Zaldarriaga de la Universitatea Harvard au propus in acest sens un software mai performant care ar putea depista scurgerile radio, cu toate ca va fi destul de dificil de a nu le confunda cu scurgerile pe care le produce planeta noastra. Cercetatorii sunt optimisti, insa, si spun ca SETI va putea face acum observatii astronomice care vor acoperi milioane de sisteme solare intr-o singura generatie. Intre timp, pasionatii de astronomie care cerceteaza cosmosul cu propriile ustensile descopera neincetat noi planete. Numai saptamana trecuta a fost anuntata descoperirea unui sistem solar foarte asemanator cu al nostru care adaposteste doua planete similare cu Jupiter si Saturn, aflate la 5.000 de ani-lumina departare de Pamant. Planetele pot fi detectate datorita efectelor gravitationale pe care le produce soarele asupra lor, cand acestea sunt pozitionate pentru noi in fata lui. Majoritatea planetelor depistate pana acum sunt foarte mari si orbiteaza foarte aproape de soare, dar noile dispozitive radio permit depistarea unor corpuri ceresti precum Pamantul care sa fie la o distanta potrivita de soare si sa prezinte caracteristicile planetei noastre, astfel incat ar putea sa se intalneasca conditiile necesare pentru sustinerea vietii extraterestre. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele