IT & C

Unii vor rămane fără apă, iar alţii vor fi inundaţi

Un nou raport al oamenilor de ştiinţă privind efectele pe care le va avea actuala încălzire globală asupra omenirii, care va fi făcut public abia luna viitoare, în cadrul unei întalniri programată să aibă loc în Belgia, va înfăţişa o imagine apocaliptică, nedezvăluită pană acum. Peste numai cateva decenii, o treime din omenire va rămane fără apă potabilă, în timp ce o altă treime va rămane fără locuinţe din cauza unor inundaţii catastrofale, care se vor repeta mai mulţi ani la rand. Dezvăluirile au fost făcute de un grup de oameni de ştiinţă americani şi au fost publicate, în premieră, de agenţia Associated Press. Insecte, foamete şi boli Boli tropicale, precum malaria , vor decima supravieţuitorii, iar prin anul 2050 aproape jumătate din omenire se va afla în căutarea unui adăpost. Din cauza uscăciunii, majoritatea pădurilor din zonele temperate vor fi devastate de incendii, insectele precum ţanţarii şi lăcustele se vor înmulţi de mii de ori, iar hrana va fi din ce în ce mai puţină, astfel încat prin anul 2080 aproape întreaga planetă va suferi de foame. Documentul, care pare că citează din Apocalipsa după Ioan, din Biblie , a fost întocmit şi este semnat de peste 1.000 de cercetători din zeci de ţări şi va fi trimis tuturor guvernelor, astfel încat acestea să poată lua măsuri în consecinţă. Există şi date încurajatoare Spre deosebire de alte rapoarte, noul document prezintă şi schimbările pe care reducerea poluării le-ar putea avea, în sensul diminuării dezastrelor. Savanţii spun că, dacă Uniunea Europeană îşi va respecta planul adoptat săptămana trecută, nordul Europei ar putea deveni zona cea mai bogată a lumii, pentru că peste 30-40 de ani va deveni granarul şi grădina de legume a întregii planete. Planul cuprinde şi cele două variante de evoluţie pentru Statele Unite: dacă se va reduce poluarea sau dacă se va continua în ritmul actual. Oamenii de ştiinţă sunt programaţi să aibă o întalnire cu preşedintele George W. Bush în iunie, pentru a-i înmana personal aceste date, în speranţa că-l vor cutremura şi îl vor determina să accepte măsurile drastice care se impun. Altfel, peste cateva zeci de ani, America va cădea victimă uraganelor şi furtunilor, care vor face ca viaţa pe continentul nord-american să devină un coşmar pentru oameni.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele