IT & C

Trecutul nu are parte de viitor luminos

Subiectul pare deosebit de incitant, dar, daca e sa discutam despre viitorul arheologiei romanesti, cred ca trebuie sa ne uitam un pic in trecut. O fi deformatie profesionala? Lucrez ca arheolog din 1989 si am avut sansa sa vad din interior cum a evoluat activitatea arheologica la noi si pot sa anticipez ce va urma, chiar daca exista diferente fata de ce ar trebui sa urmeze, dar, mentionez, este doar opinia mea.

In urma cu 19 ani ne disputam unica masina de scris autorizata de Securitate din sectie. Astazi, toti avem computere, mai mult sau mai putin performante, dar legate la Internet. Pasul a fost enorm si decisiv. Acum, daca ma gandesc cum am lucrat atunci, ma trec fiori reci, dar am lucrat si rezultatele se vad.Ca sa nu spun ca s-a lucrat, de asemenea, cu rezultate extraordinare si mai inainte, ma refer la anii ’60-’80. Trecand peste culoarea vremurilor, arheologii romani au facut aceasta meserie cu pasiune si daruire, in ciuda salariilor mici si de multe ori in conditii improprii.

Suntem cam 1.000 de arheologi in Romania, raspanditi in toata tara, la diverse institutii: universitati, institute de cercetare, muzee si, mai nou, firme private . Unii mai cunoscuti, altii mai retrasi, dar toti cu merite incontestabile in meserie.

Spun aceste lucruri, trecand peste inevitabilele contre personale, fiindca stiu bine ca fara suflet meseria aceasta nu se poate face. Bursele de merit, granturile, participarile la congrese si intruniri internationale, colaborarile internationale obtinute de arheologii romani, lucrarile publicate in tara sau in strainatate ma fac sa fiu mandru ca fac parte dintr-un segment profesional de care Romania poate fi mandra si ar trebui sa aiba mai multa grija.

Una dintre marile probleme care persista inca de pe vremuri este ca fiecare specialist in parte „se descurca“. Pe relatii personale, prin accesarea de granturi europene, de multe ori pe bani proprii si, nu in ultimul rand, prin multa munca individuala au obtinut aceste rezultate. Din nefericire, noi avem ca nimeni in Europa trei ministere care au in subordine arheologi. Aici incep problemele. Marea Britanie are un singur minister al Educatiei. Aici intra tot ce inseamna invatamant, cercetare, cultura, toate acestea fiind logic legate intre ele. La noi lipseste asa ceva.

Exista totusi o Comisie Arheologica ce depinde de Ministerul Culturii. Din nefericire, sistemul de numire a membrilor, a bugetului, a modalitatii repartizarii fondurilor este la dispozitia unui numar restrans de persoane din minister si total netransparent.

In viitor va trebui actionat pe mai multe planuri: administrativ, educational si profesional. La nivel administrativ este necesara o descentralizare masiva a deciziilor si a autorizarii lucrarilor arheologice. Ma refer in primul rand la cercetarile de suprafata, sondaje arheologice, sapaturi preventive sau de salvare. Acum fiecare autorizatie trebuie aprobata de Bucuresti. Investitorii nu asteapta. De aici numeroase disfunctionalitati .

Pana sa vina autorizatia de la Capitala, e expirata. Mai mult, oficialitati inalte ne acuza: „Voi, arheologii, nu faceti altceva decat sa blocati investitiile“. De fapt asa percep unii sistemul greoi de avizare a constructiilor si a descarcarii de sarcina arheologica necesara. Daca toate aceste avize s-ar acorda zonal, de comisiile existente de altfel, lucrurile ar merge mai lin, fara derapaje si cu o portita mai mica spre ilegalitati sau eludarea obtinerii autorizatiilor si/sau avizelor.

Ma tot intreb cum de o comisie ministeriala poate trece azi peste o comisie zonala? Adica ceva functionari din minister stiu mai bine situatia de pe teren decat specialistii locali. Sa fim seriosi! Este portita tipica pentru nereguli, sa nu spun altceva!

In privinta educatiei, nu am cum sa fiu linistit caci dupa noi urmeaza o generatie de absolventi care nu cunosc multe din secretele meseriei. Vina apartine in exclusivitate marilor universitati din Romania care au renuntat la calitate pentru cantitate. Este grav! Cand un tanar „arheolog“ spune „nu-mi da sfaturi caci eu stiu tot“, imi vine greata. In meseria noastra invatam cate ceva in fiecare zi, indiferent de varsta si pregatire. Din nefericire, probabil vor mai trece 20 de ani pana cineva o sa le spuna: „Mai, copii, mai cititi“.

Din perspectiva profesionala, selectia viitorilor arheologi se face ca la noi. Pe criterii ciudate, desi oficial se organizeaza concursuri, cu castigatori antestabiliti. Am absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea „Babes-Bolyai“ in 1985. Din 25 de absolventi, 17 lucram si azi in invatamantul superior sau in cercetare.

Azi aceeasi facultate scoate pe an 200 de absolventi si le pune in buzunar o diploma. Din nefericire, doar cativa dintre acestia sunt pregatiti si doritori sa faca o astfel de meserie. Pe acest plan va trebui lucrat in urmatorii ani. Ar trebui introduse cursuri speciale care privesc tehnicile moderne, GIS, GPS, sisteme de cartare D3 si multe altele.

Din pacate, generatia mea le invata din mers, in timp ce la facultati sunt doar cursuri facultative. Ei, sa nu mai spun de limbile straine. Este groaznic sa vezi un absolvent de facultate care nu poate citi un articol intr-o limba straina. Sper sincer ca peste 20 de ani, cand am sa ma pensionez, asemenea exemple sa nu mai existe.

Pe vremuri circula o gluma: ce e mic, negru si bate la usa? Raspuns: viitorul. Asta daca nu se schimba ceva in sistem!

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele