IT & C

Telefoanele mobile de business: comunicare sau fashion?

Oamenii de afaceri si profesionistii care calatoresc des au nevoie de conectivitate maxima si aplicatii, iar designul a devenit un element important in alegerea aparatului favorit, spun specialistii din domeniu.
In general, functia cea mai ceruta la telefoanele de acest tip este accesul in timp real la mesaje e-mail. Urmeaza conectarea la reteaua companiei si posibilitatea de a citi si a prelucra documente si prezentari business in timp real, pe telefon.

Solutii complete si o comunicare pe nisa
In mediul actual de afaceri, oamenii nu au nevoie de un simplu telefon, ci cauta instrumente care le pot satisface toate nevoile de comunicare, a declarat, pentru SFin, Imfred de Jong, managing director pentru Romania si Ungaria al Nokia. Producatorul finlandez, recunoscut ca lider de piata in Romania, chiar si in lipsa unui studiu de piata independent, ofera cea mai diversa gama de modele de telefoane care acopera nevoile oamenilor de afaceri (12 modele diferite).
Sunt trei grupe principale, seria Communicator, terminalele inteligente si cele cu functii de mesagerie, a explicat oficialul Nokia.
Telefoanele din seria Communicator sunt gandite sa acopere toate nevoile de comunicare si, de aceea, ultimul model, Nokia 9300i, are incorporata tehnologie de conectare la retelele Wi-Fi. Noua gama E-series , cu modelele E60, E61 si E70, se bazeaza si pe design, si pe functiile de comunicare. In acelasi timp, dispozitivele pentru comunicare au tastaturi complete (de tip Blackberry), aplicatii de e-mail si Internet etc.
Clientul segmentului business este profund atras de design si de conectivitate in viata de zi cu zi, este un om dinamic, cu studii superioare si o personalitate pe care si-o exprima printr-un stil propriu, a afirmat Gabriel Maranca, director de vanzari Mobile Devices Business in cadrul echipei Motorola Romania. El a precizat ca segmentul business are nevoie in primul rand de Internet (GPRS, EGDE, 3G). Pentru un astfel de client, tehnologia este o necesitate imperioasa, o componenta importanta a vietii, a explicat el.

In atentia operatorilor si retailerilor
Telefonul mobil a devenit un instrument esential in viata oamenilor de afaceri, a precizat si Gabriela Matei, senior director, business market la Vodafone Romania. Compania acorda o atentie speciala segmentului de business, incercand sa raspunda nevoilor acestuia cu solutii tot mai avansate. Fie ca este vorba de clientii din intreprinderi mici si mijlocii sau cei din marile corporatii, Vodafone pune la dispozitie modele de telefoane de ultima generatie si servicii adaptate acestora, inclusiv cele 3G, a spus oficialul Vodafone.
Telefoanele de business sunt importante si pentru retail, chiar daca teoretic aceasta industrie se adreseaza clientilor particulari. Oferta de telefoane business aduce o valoare adaugata afacerii noastre GSM, a aratat Sorin Stoica , presedintele grupului Dasimpex.


sursa: Saptamana Financiara

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele