IT & C

Sony va comercializa cel mai usor laptop din lume

Grupul nipon Sony Corp. a anunţat miercuri că plănuieşte să demareze în decembrie 2006 comercializarea în Japonia a celui mai uşor laptop de pe piaţă, cantărind doar 898 de grame, pentru a atrage cat mai mulţi clienţi din randul oamenilor de afaceri, conform Reuters. Acest laptop, denumit "Type G" Vaio, va fi cel mai uşor model de pe piaţă, fiind echipat cu un ecran cu cristale lichide de 12,1 inci, a anunţat grupul nipon de produs electronice. Cu ocazia unei conferinţe de prezentare a noilor modele Vaio, vice-preşedintele Sony, Yoshihisa Ishida, a declarat că recentele probleme ale grupului pe care îl reprezintă, în ceea ce priveşte retragerea de pe piaţă a unui număr foarte mare de baterii ce prezentau defecţiuni tehnologice nu va afecta prea mult compania. Unele dintre cele mai mari grupuri producătoare de calculatoare, printre care Dell Inc. sau Apple Computers, au anunţat retragerea a aproximativ 9,6 milioane de baterii produse de Sony, care în anumite cazuri au luat foc, supraîncălzindu-se. Grupul Sony a anunţat că acest nou model, care va funcţiona pe baterie aproximativ 12,5 ore şi nu este dotat cu o unitate de citire optică, va costa în jur de 220 de mii de yeni (1.881 de dolari). Momentan Sony nu intenţionează să vandă acest model pe piaţa internaţională. Grupul nipon nu a prezentat nici o estimare privind vanzările, dar a precizat că intenţionează să îşi majoreze cu 30% veniturile provenite din vanzarea în Japonia a calculatoarelor personale către firme.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele