IT & C

Service-ul GSM, o afacere pentru micile firme

In Romania exista peste 17 milioane de utilizatori de celulare care, uneori, mai trebuie si reparate. Anul trecut s-au vandut in Romania aproape cinci milioane de telefoane mobile, ceea ce in cifre ar insemna aproape 60 milioane de euro, iar pentru 2007, previziunile arata o crestere a pietei cu 10-20%. Aceste cifre sunt doar pentru aparatele noi, cumparate de la operatori sau de la diversii dealeri autorizati. Pe langa piata oficiala, exista cea neagra, ce aduce un profit apropiat de cel al dealerilor oficiali. Acesta este si motivul pentru care service-urile GSM au rasarit ca ciupercile dupa ploaie. Daca incerci pe motorul Google o singura cautare cu " service GSM ", iti apar mai mult de zece pagini cu diverse firme, mici sau mijlocii, care se pricep la reparat, decodat ori reinstalare a programului software pentru telefoane mobile. Numarul acestora este greu de aflat pentru ca, de multe ori, afacerea este condusa de doi-trei adolescenti , priceputi la toate, care se stiu de minune sa ocoleasca fiscul. Asta nu inseamna ca service-urile serioase, ce nu apartin dealerilor ori operatorilor, lipsesc cu desavarsire. Tousi, service-urile autorizate sunt si ele in numar foarte mare, fie ca vorbim de cele ale providerilor ori de dealerii autorizati ai acestora, asta numai daca sunt adunate magazinele acestora. Investitiile pe partea de service nu tin deloc pasul cu vanzarile de telefoane. Cozile la service-uri sunt permanente, iar durata medie de rezolvare a interventiilor este de o saptamana. Or, pentru cineva care depinde foarte mult de telefonul mobil, sa stea un timp asa de lung fara aparat este mai mult decat un simplu disconfort. Mai mult, un aparat defect tinut in service 10 zile, fara ca proprietarul sa il poata utiliza, inseamna bani pierduti , pentru ca, intre timp, utilizatorul plateste in toata aceasta perioada serviciul de telefonie. In tarile UE, telefonul defect este inlocuit cu unul compatibil, acelasi model sau unul apropiat, pe durata executarii service-ului, lucru impus de legislatie. La noi insa, inlocuirea telefonului este prevazuta abia dupa cele 10 zile de service. Service-urile "oficiale" lasa de dorit Pentru cei care cumpara telefoane la mana a doua , si exista foarte multi ce aleg aceasta cale, service-ul de cartier ori cele de mici dimnesiuni reprezinta optiunea la cele ale dealerilor sau providerilor. Unele dintre aceste service-uri sunt autorizate de catre Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, insa marea lor majoritate nu au acest aviz oficial. Totusi, un punct forte pentru service-urile de cartier este reprezentat de tarife. In general, pentru orice model de telefon mobil, preturile la reparatii sunt mult mai mici, iar rezultatul se vede in numarul de clienti. Un service ce nu apartine de vreun dealer autorizat sau provider poate reprezenta o afacere mica, insa de mare succes. Investitia initiala este data de spatiul pentru desfasurarea unei asemenea activitati, care poate fi chiar si intr-un apartament de bloc, asta depinzand de planurile si banii aferenti ai fiecaruia. Costurile pentru un apartament de bloc se rezuma la chiria lunara, daca nu esti proprietar, la care se adauga facturile la utilitati. De la spatiu poti trece la investitia in aparatura dedicata depanarii de telefoane mobile. Aici pot fi incluse diversele aparate specifice marcilor producatoare, programele soft pentru decodare, resoftare orice alta reparatie. Unele dintre aceste service-uri ofera garantie trei luni, in timp ce constatarea este gratuita, spre deosebire de cele ale providerilor sau dealerilor. Oricum, investitia iniĀ­tiala nu te lasa cu buzunarele goale. Importanta este si reclama, aici fiind potrivita sintagma "reclama, sufletul comertului", pentru ca este necesar sa te faci cunoscut printre sute de alte service-uri. Pentru mai multe informatii legate de afaceri, imobiliare, IT&C, media si advertising, turism, economie si finante aboneaza-te la Newsletter-ul Financiar Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele