IT & C

Romanii nu dau .ro pe .eu

Romania numara aproximativ 6.000 de site-uri cu extensie europeana, mai putin decit vechile membre UE. Dupa un an de la lansarea domeniilor .eu, paginile web romanesti nu s-au inghesuit sa taie din coada particula .ro pentru un sufix mai european. La sfirsitul anului 2006, numai 6.704 dintre adresele web autohtone aveau aceasta extensie, dupa cum indica un raport EURid, agentia care gestioneaza la nivel european aceste domenii. Spre comparatie, Polonia are peste 50.000 de initiative virtuale europene, Cehia - 40.000, iar Ungaria - 13.000. In fruntea clasamentului continental se afla Germania, cu 778.000 de pagini cu vocatie europeana, urmata de SUA (352.000) si de Olanda (240.000). Nici la nivelul companiilor registratoare, acreditate sa ofere la nivel national legitimatie virtuala europeana, situatia in Romania nu este mai roz: doar sapte societati se ocupa cu alocarea noii particule. SUA (630 de companii registratoare), Olanda (181) si Germania (155) conduc si in top atunci cind vine vorba despre firmele abilitate sa ofere „pasaport“ european pe Internet. „In Romania, majoritatea doritorilor sint companii care au deja un domeniu .ro, insa doresc sa se protejeze si la nivel european. In plus, sufixele romanesti nu sint foarte sigure“, argumenteaza Cristian Huza, directorul Jump Network Services, una dintre cele sapte companii nationale registratoare. „Cele mai interesate de o astfel de schimbare de macaz sint firmele cu o tangenta curenta cu webul, precum cele care ofera servicii de Internet, cele din domeniul financiar sau al creditelor. Partenerii de afara sint, in plus, din ce in ce mai sensibili atunci cind ti se termina numele in .eu decit atunci cind esti un simplu .ro“, completeaza Huza. Compania pe care o detine face lunar peste 200 de inregistrari pentru domenii .eu, iar pretul unui abonament anual este de opt euro . Majoritatea celor care au apelat la serviciile Jump Network Services si-au achizitionat drepturi de exploatare a domeniului european pe o perioada de zece ani. Siteuleuropeancelmailung.eu Un german a profitat de maximumul de 36 de caractere acceptat pentru inregistrarea unui site european si a cumparat domeniul www.thisisthelongesteuropeandomainnameallovertheworldandnowitismine.eu. Un alt conational, umorist de profesie, si-a facut si el damblaua cu 63 de „a“. O companie franceza si-a dat si ea in petic cu www.lerelaisinternet-com-favorise-la-croissance-de-votre-entreprise.eu, in timp ce satul galez cu numele cel mai lung din lume are, la rindu-i, o pagina web pe masura: www.llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllatysiliogogogochuchaf.eu. Cererile cele mai frecvente pentru inregistrare au fost pentru domenii precum www.sex.eu, www.hotel.eu, www.travel.eu si www.jobs.eu. Topul extensiilor mondiale .com 57.588.573 .de 10.422.702 .net 8.374.896 .uk 5.463.972 .org 3.646.075 .eu 2.444.947 .nl 2.186.890 .biz 1.519.091

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele