IT & C

Procesoarele quad-core de la Intel: puternice, dar scumpe

Noile procesoare Core 2 Extreme lansate de Intel oferă un nivel de performanţe care depăşeşte nevoile majorităţii utilizatorilor de computere , potrivit mai multor review-uri. Primele procesoare Intel quad-core pentru PC-uri oferă un nivel extrem de ridicat de performanţe, dar subliniază necesitatea ca şi dezvoltatorii software să creeze aplicaţii multithreaded, conform review-urilor. În termeni de performanţă brută, Core 2 Extreme QX6700 "mătură pe jos" cu orice alt procesor disponibil pe piaţă, de la AMD sau Intel, dar cand vine vorba de o serie de aplicaţii, procesorul cu patru nuclee nu este cu nimic mai bun decat un procesor dual-core echivalent. Gama Core 2 Extreme a Intel este alcătuită din procesoare foarte scumpe realizate pe gustul utilizatorilor de computere care îşi fac un upgrade la fiecare şase luni, în căutarea continuă de performanţe mai ridicate. Noul QX6700 va costa aproximativ 1.000 de dolari, iar PC-urile în care acest procesor va fi integrat vor fi disponibile de la mijlocul lunii noiembrie. Gateway şi Dell şi-au anunţat deja intenţia de a utiliza acest procesor în sistemele lor. Un al doilea procesor quad-core , numit Core 2 Quad 6600, va fi lansat în luna ianuarie. Cand este rulată doar o singură aplicaţie, QX6700 nu se comportă la fel de bine ca versiunea dual-core Core 2 Extreme X6800, sau ca modelul Core 2 Duo E6700, conform review-ului realizat de AnandTech. Motivul? Pentru a menţine QX6700 în acelaşi profil termic ca şi Core 2 Extreme X6800, Intel a redus frecvenţa lui QX6700. X6800 rulează la 2,93GHz, în timp ce E6700 rulează la 2,66GHz. La rularea simultană a două sau trei aplicaţii intensive, QX6700 este capabil să împartă sarcina între cele patru nuclee. În testele realizate de Hexus.net, QX6700 a fost capabil să ruleze jocul Quake 4 în timp ce în background se codau fişiere video DivX. Conform review-ului, procesorul s-a descurcat mult mai bine în aceste condiţii decat dual-core-ul Core 2 Extreme X6800 sau AMD Athlon FX-62. Utilizatorii obişnuiţi de computere nu vor avea nevoie de QX6700 deocamdată, dar profesioniştii din domeniul design-ului sau al graficii îl vor primi cu braţele deschise. AMD nu va lansa un procesor quad-core mai devreme de anul viitor, dar în săptămanile următoare compania intenţionează să lanseze o platformă de gaming numită Řx4", care va fi oferită cu procesoare dual-core şi procesoare grafice multiple.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele