IT & C

Prima retea mobila 4G

Sprint Nextel şi-a anunţat intenţia de a implementa prima reţea naţională mobilă broadband de generaţia a patra (4G) din SUA. Această reţea 4G wireless broadband va utiliza standardul tehnologic WiMAX mobil (Worldwide Interoperability for Microwave Access) IEEE 802.16e-2005. Colaborand cu Intel, Motorola şi Samsung, Sprint Nextel va crea o infrastructură de reţea la nivel naţional, precum şi chipset-uri mobile cu capabilităţi WiMAX care vor suporta servicii performante wireless broadband pentru activităţi de procesare, multimedia portabile, interactive şi alte dispozitive electronice de larg consum. Aceste eforturi urmăresc să permită clienţilor Sprint Nextel acces la experienţa unei reţele naţionale de date mobile care să ofere viteze mai mari, costuri mai scăzute, acces mai comod şi calităţi multimedia îmbunătăţite. Sprint Nextel Corp va construi o reţea wireless la nivel naţional pană în 2008, primele teste fiind programate pentru toamna lui 2007. Din 2008 serviciile companiei vor fi oferite publicului larg din SUA, şi dacă planurile companiei vor reuşi, accesul la Internet va fi practic posibil de aproape oriunde de pe teritoriul american. Sprint va folosi tehnologia WiMax pentru a realiza cea mai întinsă reţea wireless din lume. WiMax (Worldwide Interoperability for Microwave Access - interoperabilitate universală pentru acces prin microunde) este o tehnologie bazată pe standarde ale industriei, care oferă acces wireless de mare viteză la Internet pentru utilizatorii casnici şi pentru companii. Practic, WiMax este o variantă de acces la Internet de tip Wi-Fi, oferind la scară mult mai largă conexiune wireless de genul celei care se regăseşte în aceste momente în aeroporturi sau restaurante. În Romania există 78 de astfel de puncte, potrivit unei hărţi întocmite de Intel, majoritatea fiind plasate în Bucureşti, Braşov şi Constanţa. Noua tehnologie va oferi acces wireless la viteze de la doi la patru megabiţi pe secundă, de patru ori mai mari decat vitezele actualelor reţele wireless. Ce înseamnă aceasta? Utilizatorii vor putea urmări în timp real filme sau alte tipuri de formate video , utilizand telefonul celular, laptopul sau alt dispozitiv compatibil. sursa: Chip

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele