IT & C

Paginile de internet ale companiilor – sursă de venit consistent

Apărute mai întai ca moft sau „fiţă”, paginile de internet ale companiilor devin din ce în ce mai mult o necesitate. Dacă sunt concepute şi sub formă de portal, succesul este garantat, ele putandu-se transforma în sursă de venit consistent. E drept, foarte puţine companii romaneşti sunt de acord să plătească mii bune de euro pentru a-şi transforma pagina de internet în portal, adică într-un loc care să ofere intrări (linkuri) spre alte pagini de internet, uşurand astfel găsirea informaţiilor specifice de către cei interesaţi. Portalul este de fapt un web-site care nu trebuie să conţină neapărat toate informaţiile pe care utilizatorul le caută, ci mai degrabă să cuprindă trimiterile utile către paginile care conţin acele informaţii. Cu alte cuvinte, îţi pune la dispoziţie instrumentele necesare ca să le cauţi şi să le găseşti pe web. Cand succesul înseamnă bani Un exemplu reuşit de portal-business este Neogen. Fondatorul companiei, azi cu o cifră de afaceri de peste un milion de euro, este mureşeanul Călin Fusu. „Afacerea noastră a început cu postarea pe net a unui banal anunţ de angajare a unui programator web“, spune Maria Suciu, PR Executive la Neogen. Activitatea online a Neogen a debutat cu un singur site, specializat în imobiliare. „Pe parcurs, activitatea a fost extinsă, apărand portalul de recrutare BestJobs.ro, care s-a dovedit ulterior a fi cea mai rentabilă afacere a companiei“, mai spune Suciu. Ulterior, Neogen a mai lansat site-urile noi2.ro, eTurism.ro, Garaj.ro, Bazar.ro şi BizClub.ro. Fuzionarea tuturor site-urilor s-a produs în 2003, serviciile fiind disponibile pe noul portal al companiei www.neogen.ro. Ca dovadă a rentabilităţii business-ului, Neogen s-a extins în Balcani, lansandu-se pe piaţa din Bulgaria şi achiziţionand unul din cele mai populare site-uri din Serbia. Călin Fusu, directorul general al companiei, afirmă că în viitor orientarea companiei va fi spre comerţul electronic. „Ne vom concentra exclusiv pe piaţa de comerţ electronic şi de recrutare online din Romania, renunţand la activităţi precum dezvoltarea de software sau consultanţă IT“, a spus Fusu. O istorie asemănătoare a avut şi MyJob. „Proiectul MyJob a fost iniţiat în 2000, fiind, cu doar 2 oameni care se ocupau de dezvoltarea site-ului, de vanzări, facand şi contabilitatea“, spune Ionuţ Oprea, director de comunicare al netBridge, compania care administrează portalul. Oprea mai spune că unul din secretele succesului MyJob a fost parteneriatul încheiat cu portalurile generale. „Din 2001, ofertele noastre de angajare erau puse la dispoziţia utilizatorilor şi pe acasa.ro şi apropo.ro. Iar, de la finele lui 2004, compania netBridge a hotărat să cumpere MyJob, să refacă site-ul şi să-i asigure o echipă de profesionişti“, mai spune Oprea. Astăzi, MyJob este site-ul de recrutare cu peste 1 milion de utilizatori de internet săptămanal, datorită în special secţiunilor dedicate locurilor de muncă. De unde vine profitul Veniturile sunt din două surse. Publicitate online , adică bannere, la care se adaugă serviciile plătite de firmele care apelează la administratorii portalurilor. Neogen, de pildă, oferă servicii de găzduire ( hosting ), la preţuri de 5-8 euro pe lună. Angajatorii care doresc să recruteze personal mai plătesc şi ei sume de pană la 10 euro pentru a li se trimite acele oferte care corespund criteriilor lor. Cu cat site-ul e mai vizitat, cu atat interesul unei firme pentru a posta un banner publicitar este mai mare. La MyJob ni s-a spus că cifra de afaceri este confidenţială, dar numărul mare de oferte existente online (de circa 800), pentru care angajatorii plătesc lunar între 4 şi 12 euro, dau o dimensiune a afacerii. În ce priveşte înfiinţarea unui portal, domeniul .ro te costă cam două milioane de lei pe an. Celelalte cheltuieli sunt minore, dar, dacă discutăm în termeni de business, trebuie spus că afacerea începe abia atunci cand ajungi cunoscut şi accesat de cat mai mulţi utilizatori. Cu alte cuvinte, cand reuşeşti să obţii bani şi publicitate. Pentru asta, fie închei parteneriate cu companii similare, fie investeşti în publicitate. Veniturile sunt pe măsură. Premii, orgoliu , pasiune Unul din portalurile literare romaneşti de succes este liternet.ro. Adună premii peste premii, are o echipă de profesionişti entuziaşti, dar nu este unul din portalurile care aduc profituri uriaşe. „De caştigat, nu caştigăm nimic, e drept. Plătim din buzunar 1.200 de euro pe an şi nu avem nici un sponsor . Tot ceea ce facem este din pasiune şi de amorul artei (adică al publicului şi al scriitorilor, regizorilor şi cronicarilor pe care îi promovăm)“, spune Răzvan Penescu , unul din administratorii liternet.ro. „Povestea noastră e simplă. Nişte oameni s-au întalnit pe net (unii nu ne-am văzut încă) şi au început să construiască ceva în care au crezut. Acel ceva a devenit LiterNet“, mai spune Penescu. Avand numai de la începutul acestui an sute de mii de accesări, fiind premiat la Festivalul Internetics doi ani consecutiv, liternet.ro este un succes mai degrabă de orgoliu, decat de casă. Dar nu pentru toţi succesul înseamnă neapărat bani.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele