IT & C

Orice mic război nuclear, un mare dezastru pentru omenire

În revista "Science", o echipă de cercetători americani, specializaţi în ştiinţele pămantului, de la universităţile Boulder (Colorado), Los Angeles (California), Baltimore (Maryland) şi Rutgers (Nouveau-Brunswick, Canada) au calculat efectul unor eventuale "miniconflicte nucleare". S-a luat în calcul, ipotetic, un schimb de rachete încărcate cu ogive între puteri regionale. S-a imaginat un caz considerat "realist": o sută de arme nucleare de circa 15 kilotone fiecare. "Altfel spus, bombe mici faţă de superbombele care dorm în arsenalele ruseşti şi americane. Şi numai 0,3% din totalul de arsenal nuclear ", notează "Science". Bilanţul minim al unui astfel de conflict nuclear, considerat "mic", ar fi: milioane de morţi în cateva ore şi un dezastru pentru mediu, care ar dăuna întregii producţii agricole mondiale. Un studiu similar a mai fost făcut în anii ’80, în contextul unei mari tensiuni est-vest, cand arsenalele nucleare ale celor doi giganţi, URSS şi SUA, ajunseseră la varf. La acea vreme, cercetători americani şi sovietici, sub impulsul astrofizicianului Carl Sagan, au arătat absurditatea unei curse nebune pentru puterea nucleară. Milioane de morţi, în cateva ore În afara marilor distrugeri din două ţări aflate în conflict şi sutele de milioane de morţi, ar exista consecinţe planetare ce ar duce la o lungă "iarnă nucleară". Private de energie solară, culturile şi flora sălbatică ar fi periclitate, provocand o foamete generalizată pe întreg globul şi sfarşitul civilizaţiei. Consecinţe catastrofale Astăzi, arsenalele ruseşti şi americane, în pofida distrugerii vectorilor nucleari şi dezafectarea a mii de arme, răman capabile să provoace o iarnă nucleară, dacă ar fi utilizate în totalitate. Dar în cazul unui "mic conflict nuclear"? Problema este sensibilă, fiindcă există ţări dotate cu arma nucleară, cum ar fi India, Pakistan, China, sau susceptibile de a se echipa nuclear, precum Iranul. "Ce s-ar întampla dacă o ţară precum China ar ataca India, sau Japonia, Argentina, Brazilia, ori Franţa ar lovi Rusia…? Ipoteze mai mult sau mai puţine realiste", scrie "Science". Studiile elaborate pe computer arată consecinţe dezastruoase, cu milioane de morţi. "Minirăzboaiele nucleare" ar ucide la fel de mulţi oameni cat un război mondial. Degradarea agriculturii pe mapamond ar fi inevitabilă.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele