IT & C

Ofertele pe internet iau fata operatorilor traditionali de turism

Specialistii spun ca in 10 ani, agentiile clasice de turism vor disparea daca nu-si dezvolta activitatea online. Dupa o perioada in care prezenta pe internet a agentiilor de turism nu a reprezentat mai mult decat un site de prezentare, tour-operatorii s-au reorientat si au devenit mai interesati in a oferi turistilor posibilitatea de a rezerva vacantele on-line. Pentru 2008, 20% din vanzarile totale ale tour-operatorilor autohtoni vor fi realizate prin internet. Piata e-travel s-a dezvoltat semnificativ in ultimii 10 ani, in paralel cu turismul clasic. Anul trecut, la nivel mondial, vanzarile on-line de sejururi au totalizat 19,5% din vanzarile totale din turism. In acest context, tour-operatorii traditionali au realizat care este potentialul canalului de vanzare a vacantelor prin intermediul internetului si si-au diversificat oferta, arata ultimul studiu al companiei de cercetare Euromonitor International, intitulat "Industria globala e-travel". Pe plan national , lucrurile stau aproximativ la fel: tour-operatorii investesc sume foarte mari pentru dezvoltarea sistemului de rezervare pe internet a biletelor pentru vacanta sau transport. Intr-o luna, internetul potenteaza afacerea cat in sase "Piata de internet din Romania, in ansamblul sau, cunoaste o crestere spectaculoasa de la an la an. Exista chiar un curent de opinie in piata care spune ca, intr-o luna, poti dezvolta un business pe internet cu aceleasi resurse, pe care le folosesti in sase luni in activitatea clasica a unei agentii de turism", declara Ciprian Enea, consultant la www.bestturism.ro. Acesta spune ca deja firmele autohtone care activeaza in domeniul turismului incep sa constientizeze importanta internetului pentru dezvoltarea afacerii si investesc sume importante pentru aceasta. "Cele mai multe resurse financiare le consuma intr-un business de acest tip softul, cheltuielile cu salariatii si cele pentru mentenanta si regie", precizeaza Enea. Acesta a adaugat ca, in acest moment, vanzarile efective de produse turistice pe internet sunt de sub 10% din volumul total. "Pentru 2008, estimarile noastre arata ca vom ajunge la un nivel al vanzarilor pe internet de 15-20%", mai spune reprezentantul www.bestturism.ro. La randul sau, Corina Sinkov, director de comunicare la Teztur, companie specializata pe rezervari online , spune ca "fara internet si rezervari online, in 10 ani agentiile de turism dispar". Ea subliniaza ca sistemul de rezervare on-line al Teztur da certitudinea rezervarii, in numai 10 minute, a locului la hotelul solicitat. Potrivit unui studiu al companiei de consultanta Metromind, in Romania exista peste 6,4 milioane de romani care utilizeaza internetul, ceea ce inseamna ca agentiile de turism pot sa-si prezinte ofertele unui numar de 6,4 milioane de romani. Mai mult, acest numar este in crestere de la an la an. De aceea, internetul este o oportunitate care ar trebui luata in considerare serios, se arata in studiul Metromind, care analizeaza site-urile agentiilor de turism din Romania. Se dezvolta si afacerile conexe Intensificarea prezentei pe internet a tour-operatorilor dezvolta si afaceri conexe, precum portalurile de turism specializate pe rezervari de bilete de avion sau de pachete turistice complete. Deocamdata, piata autohtona e-travel se afla inca la un nivel scazut, iar agentiile de turism clasice nu au de ce sa se teama de concurenta agentiilor care opereaza exclusiv on-line. Dar este evident ca lucrurile se vor schimba intr-un viitor nu foarte indepartat, dat fiind ca si piata romaneasca va urma tendintele din turismul mondial. Astfel, potrivit studiului, tour-operatorii internationali de turism raspund cu teama competitiei aparute din partea agentiilor on-line de rezervari turistice, precum Expedia sau Travelocity. Companii precum TUI sau Thomas Cook isi pun problema concurentei din ce in ce mai acerbe venite din partea agentiilor de turism care opereaza exclusiv online. "Operatorii majori din turism considera ca totusi ei au o pozitie puternica in piata, fiindca brandurile lor sunt cunoscute si se bucura de notorietate", a comentat Helen Roberts, strategic analist in cadrul Euromonitor. In Marea Britanie, spre exemplu, noteaza studiul Euromonitor, tara cu traditie in industria turismului , piata vacantelor online a crescut de la 7%, in anul 2002, la 35 % in 2006. "Tour-operatorii traditionali au inteles care este potentialul acestei piete si au realizat investitii importante pentru modificarea paginilor web", se mai arata in studiul Euromonitor. Tour-operatorii si-au imbunatatit serviciile online Operatorii traditionali in turism de talie mondiala si-au imbunatatit suportul tehnic si au investit in dezvoltarea retelelor informatice si in dezvoltarea site-urilor, pentru a face fata concurentei tot mai acerbe venite din partea operatorilor online. Acestea si-au schimbat recent paginile web si si-au imbunatatit motoarele de cautare, incurajand clientii sa apeleze la serviciile online. De exemplu, in Marea Britanie, majoritatea tour-operatorilor si-au pus programele si infrastructura informatica la punct, astfel incat majoritatea agentiilor sunt in masura sa ofere si posibilitatea rezervarii unei vacante sau calatorii online.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele