IT & C

Oameni care au schimbat lumea

In 1970, secretarul de stat al SUA, Henry Kissinger, l-a intrebat pe premierul chinez, Zhou Enlai, care vor fi consecintele revolutiei franceze. Acesta ar fi spus: ”E prea devreme sa ma pronunt”. Acest comentariu a capturat perfect problema determinarii momentelor istorice de maxima importanta. Nimeni nu poate cunoaste cursul istoriei, si evenimente care acum ni se par de o mare insemnatate, peste un timp pot parea niste fleacuri. Cu toate acestea exista unele realizari care intradevar au schimbat lumea si chiar daca s-au intamplat acum cateva decade, inca le mai simtim impactul. Iata si cateva personalitati, care au adus un plus lumii in care traim: Tim Berners Lee World Wide Web Inventatorul World Wide Web si presedinte al W3C, considerat unul dintre primii 20 de ganditori ai secolului XX, Sir Tim Berners Lee este pentru toti o lectie de viata. Web-ul (WWW) a aparut in 1989 la CERN, Centrul European de cercetari nucleare. Propunerea initiala de creare a unei colectii de documente avand legaturi intre ele a fost facuta de Tim Berners Lee in martie 1989. Aceasta propunere a aparut in urma problemelor de comunicare pe care echipele de cercetatori ce foloseau centrul le intampinau, chiar si folosind posta electronica . Primul server web folosit de Tim Berners Lee, acum la Microcosm, muzeu al CERN a aparut pana in decembrie 1991, cand a fost facuta si prima demonstratie publica. Studiul a fost continuat prin aparitia primei aplicatii grafice Mosaic , in februarie 1993, realizata de cercetatorul de la NCSA, Marc Anderseen. Apoi, web-ul a evoluat pana la ceea ce este astazi, avand ca suport Internetul. Tim Berners Lee si echipa sa au dezvoltat primele versiuni pentru cele patru componente cheie necesare serviciului web, si anume:
  1. protocolul HTTP
  2. limbajul de descriere a hipertextului, HTML
  3. server-ul de web
  4. browser-ul
Francis Crick, James Watson si Rosalind Franklin Structura ADN-ului Structura ADN-ului a fost decodificata la inceputul anilor 1950. Savantii de limba engleza, americanul James Watson si britanicul Francis Crick (Watson si Crick), sunt cotati ca fiind cei care au descrifrat primii structura de dubla spirala a ADN-ului. Conform propriilor afirmatii, saltul calitativ al descrifrarii "secretului vietii," s-ar fi produs in ziua de 23 februarie 1953. Aflati in competitie contra cronometru cu alte echipe, mult mai celebre si mult mai bine dotate, asa cum a fost cea a chimistului american Linus Pauling, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1954, aparentul "cuplu ciudat" a invins tocmai datorita orizontului lor intelectual foarte larg in care operau, a solidei si variatei lor pregatiri interdisciplinare precum si a mintilor lor flexibile si deschise oricarei ipoteze confirmabile de catre realitate. Este demn de remarcat faptul ca impecabilele imagini luate unor molecule "iluminate" prin difractia razelor X de catre Rosalind Franklin, specialista in fotografii de difractie create cu raze X, a facut pe Watson si Crick sa intrevada structura de dubla elice a ADN-ului. Colegul acesteia, Maurice Wilkins, a contribuit de asemenea decisiv la luarea unor fotografii edificatoare. Din pacate Franklin a murit de cancer in 1958, in varsta de numai 37 de ani, foarte probabil fiind tinta a prea multe iradieri. Cum premiul Nobel nu se da post-mortem, in 1962, doar Watson, Crick si Wilkins au fost rasplatiti cu aceasta prestigioasa cununa de lauri stiintifica mult-dorita de catre toti savantii din lume. Milton Friedman Pietele Libere A fost cel mai vizibil sustinator al libertatii in spatiul public american. Un economist eminent, cu importante contributii teoretice si practice, laureat al premiului Nobel pentru Economie si captivant orator, Friedman a reusit sa comunice cu publicul larg, cu sinceritate si convingere, despre cele mai importante teme, de fiecare data cand libertatea individuala si prosperitatea economiei de piata au fost in primejdie. Mesajul lui Milton Friedman a fost mereu lipsit de tehnicalitati economice, insa argumentele sale au fost intotdeauna fundamentate pe o eruditie si expertiza stiintifica greu de egalat. A adus nenumaratele contributii la cauza libertatii, la intelegerea fenomenelor economice si politice. Mihail Gorbaciov Sfarsitul comunismului Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost conducatorul Uniunii Sovietice din 1985 pana in 1991. Incercarile sale de reforma au dus la incheierea razboiului rece, la incetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si la prabusirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace in 1990. Jack Kilby si Robert Noyce Microcipul Cipul de siliciu a fost inventat in anul 1961 de catre doi americani, ingineri electronisti, Jack Kilby si Robert Noyce. Inventia lor a revolutionat tehnologia si a permis reducerea dimensiunilor produselor tehnologice, conducand totodata si la dezvoltarea computerelor moderne. Kilby si Noyce au inventat cipul aproape simultan, combinand componente separate intr-un circuit integrat dintr-un material semiconductor. Inventand cipul de siliciu la Palo Alto, se poate spune despre Robert Noyce, fondatorul corporatiei Intel, ca este persoana care a introdus efectiv siliciul in "Silicon Valley". Gregory Pincus, M.C. Chiang si John Rock Pilula anticonceptionala In 1953, Gregory Pincus si Chiang au demonstat ca hormonii pot preveni ovulatia la animale. Un proiect similiar a avut si John Rock, de la Harvard. El si Pincus si-au unit fortele si in 1956 au facut prima incercare pe om. In 1960, Admistratia de alimente si medicamente din SUA a aprobat prima pilula anticonceptionala, Enovid.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele