IT & C

Modem 3G pentru Internet la viteze de pana la 1,4 Mbps

Vodafone Romania a lansat, luni, un modem 3G broadband care furnizeaza acces la Internet pentru utilizatorii individuali de PC sau de laptop, la o viteza de pana la 1,4 Mbps, de patru ori mai mare decat cea oferita de 3G, se arata intr-un comunicat al operatorului. Tot ceea ce trebuie sa faca utilizatorul este sa conecteze dispozitivul la portul USB al unui PC sau laptop, iar software-ul inclus se va instala automat pe computer, furnizand acces instant la Internet. “Permitand viteze de pana la patru ori mai mari decat 3G, serviciile 3G broadband ofera, pentru prima data, o experienta a utilizarii similara transferului fix de date in banda larga cu avantajul mobilitatii”, a spus Liliana Solomon, chief executive officer, Vodafone Romania. Vodafone Smart Modem este un dispozitiv portabil de dimensiuni reduse care cantareste mai putin de 50 de grame. Modemul incorporeaza deja tehnologia care va permite viteze de pana la 3,6 Mbps, pentru nivelul urmator de dezvoltare a tehnologiei 3G broadband. Clientii pot alege dintr-o varietate de pachete cu trafic inclus de 100 MB, 200 MB, 500 MB sau 1 GB, in functie de nevoile lor de comunicatii. Vodafone Romania a lansat serviciile 3G broadband - HSDPA in Romania, la 5 octombrie 2006. Pentru moment, serviciile 3G broadband sunt disponibile doar in Bucuresti. Atunci cand clientul nu se afla in zona de acoperire 3G broadband, Vodafone Smart Modem va functiona prin reteaua 3G a Vodafone, care este disponibila in 23 de orase. Vodafone Romania, divizie a Vodafone Group, detinea la sfarsitul lunii iunie peste 6,7 milioane de clienti. Grupul Vodafone are divizii in 27 de tari si retele partenere in alte 33 de tari. In perioada mentionata numarul clientilor grupului a ajuns la peste 186,8 milioane clienti in intreaga lume. Principalul concurent al Vodafone pe piata de telecomunicatii din Romania, operatorul Orange avea la sfarsitul primului trimestru al acestui an 7,1 milioane de clienti.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele