IT & C

Microsoft va lansa un dispozitiv care va concura iPod

Microsoft a anunţat că intenţionează să lanseze în acest an un nou dispozitiv care permite accesul la muzică şi filme, împreună cu echipamentul de software corespunzător, sub marca „Zune”, lansand astfel o provocare pentru Apple, care dezvoltă playerul iPod , transmite Reuters. „Vom furniza o întreagă suită de produse de hardware şi software sub marca Zune, iar primele dintre ele vor fi disponibile în acest an”, a declarat, într-un comunicat, Chris Stephenson, managerul departamentului responsabil pentru piaţa produselor de divertisment şi a serviciilor. Microsoft, cel mai mare producător de software mondial, se confruntă cu dificultăţi în încercarea de a devansa compania Apple, pe piaţa de download de muzică prin intermediul player-ului iPod şi al serviciului iTunes Music Store . Astfel, iPod controlează peste jumătate din piaţa dispozitivelor multimedia digitale, se arată într-un studiu realizat de firma de cercetare NPD, în timp ce 70% din vanzările de muzică în format digital în Statele Unite se realizează prin intermediul serviciului iTunes . „Microsoft va avea de înfruntat o concurenţă puternică. Va fi dificil pentru ei să creeze un dispozitiv cu acelaşi grad de distincţie cum s-a întamplat în cazul Apple cu iPod”, a comentat Michael Gartenberg, director de cercetare la JupiterResearch.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele