IT & C

Intel Centrino Pro, noua tehnologie pentru laptopuri

Intel Corporation a anunţat că va include în produsele sale destinate notebook-urilor de mare performanţă acele funcţionalităţi inovative disponibile pană acum doar marilor companii ce folosesc platforma Intel vPro. Noua tehnologie, ce va purta denumirea de brand Intel Centrino Pro, va oferi departamentelor de IT posibilitatea de a-şi administra în condiţii de înaltă fiabilitate atat desktop-urile, cat şi notebook-urile, şi de a rezolva problemele cu care se confruntă cel mai adesea - ameninţări legate de securitate, costuri de proprietate, alocarea resurselor şi administrarea activelor - lucrand wireless. “Tehnologia Intel Centrino Pro unifică cele mai bune caracteristici ale ofertei noastre cu funcţiile de business ale tehnologiei Intel vPro, adăugandu-le brand-ului nostru de mare succes - Tehnologia Mobilă Intel Centrino,” a declarat Mooly Eden, Vicepreşedinte, Intel Mobile Products Group. “Acesta este momentul ideal, deoarece asistăm la o creştere a ratei de penetrare a notebook-urilor în randul utilizatorilor corporate. Ne aşteptăm ca în următorul an vanzările de notebook-uri să înceapă să le depăşească pe cele de desktop-uri în ţările industrializate,” a adăugat Mooly Eden. Folosind tehnologia Intel Centrino Pro, managerii IT vor putea să îşi administreze şi protejeze notebook-urile wireless. În plus, vor putea administra inclusiv notebook-urile şi desktop-urile conectate prin cablu, indiferent de starea lor de funcţionare. Rezultatele sunt PC-uri mai bine protejate, o mai bună respectare a cerinţelor departamentelor IT, inventarierea corectă şi completă a PC-urilor, reducerea numărului de deplasări pentru acordarea de asistenţă tehnică şi mai puţine întreruperi ale fluxului de lucru. Marile companii utilizează deja tehnologia Intel vPro Companiile au recunoscut rapid potenţialul realizării unor economii semnificative din punctual de vedere al timpului şi al costurilor, economii ce decurg din implementarea tehnologiei Intel vPro. La ora actuală, sunt în curs de desfăşurare peste 200 de implementări în diverse companii din întreaga lume, cu proiecte ce merg de la cateva mii la zeci de mii de PC-uri pentru fiecare client. Printre aceşti clienţi se numără: BMW, FujiFilm , ING, John Hopkins, Marriott, Pioneer şi Verizon. Multe dintre aceste companii au decis să folosească tehnologia Intel Centrino Pro la data la care aceasta va fi disponibilă în cursul acestui an. Tehnologia Intel Centrino Pro se bucură de un sprijin amplu şi în industria software-ului. Companii precum precum Altiris, CA Inc., Cisco, Credant Technologies, Hitachi JP1, HP OpenView, Microsoft, LANDesk şi Trend Micro oferă deja aplicaţii şi soluţii software pentru tehnologia Intel Centrino Pro. Tehnologia Intel Centrino Pro va fi disponibilă în al doilea trimestru al acestui an, ca parte a strategiei companiei de a lansa următoarea generaţie a tehnologiei Centrino – cu nume de cod ‘Santa Rosa.’ Toţi utilizatorii, atat companiile, cat şi utilizatorii individuali, vor beneficia de procesoarele de mare succes Intel CoreTM 2 Duo. Acestea vor fi livrate cu un procesor nou, avand un nivel superior de performanţă, care oferă rezultate remarcabile în materie de eficienţă a consumului de energie şi durată de viaţă a bateriei. O nouă componentă wireless, Intel Next-Gen Wireless-N, va oferi utilizatorilor un grad mai mare de libertate şi suport pentru specificaţia draft 802.11n, care asigură o performanţă de pană la cinci ori mai mare şi o rază de acoperire wireless de pană la două ori mai mare comparativ cu standardele wireless anterioare. Utilizatorii se vor bucura şi de un nivel îmbunătăţit de performanţă grafică, precum şi de suport pentru cea mai recentă interfaţă grafică a sistemului de operare Microsoft Windows Vista, Aero. În plus, cu opţiunea Intel Turbo Memory, utilizatorii pot beneficia de un nivel de performanţă de pană la două ori mai ridicat atunci cand încarcă aplicaţii frecvent utilizate şi de un timp de boot-are cu pană la 20% mai rapid.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele