IT & C

Intel a lansat superperformantul procesor Xeon 5100

In aceasta saptamana producatorul american de procesoare Intel a inceput sa onoreze cererile pe care le-a primit pentru recent-lansatul procesor pentru servere Xeon 5100. Odata cu lansarea acestui procesor Intel se apropie foarte mult de principalul contracandidat de pe piata, AMD, din punct de vedere al performantelor si al resurselor pe care le consuma. Compania Intel a declarat ca noul procesor inregistreaza performante duble fata de vechile procesoare destinate serverelor in conditiile unui consum de energie cu 40% mai mic. Companii precum Dell, HP si IBM s-au aratat foarte interesate de noul produs al celor de la Intel, care poarta numele de cod Woodcrest. Woodcrest foloseste o noua microarhitectura numita Core, care inlocuieste vechea NetBurst, folosita pentru procesoarele Pentium si pentru generatia veche a procesoarelor Xeon. In ultimul timp Intel a pierdut o cota importanta de piata in fata celor de la AMD, al caror Opteron pentru servere functiona mai bine si la o temperatura mult mai mica decat vechea generatie de procesoare de la Intel. In primul trimestru al acestui an cota companiei AMD la nivel mondial a fost de 15% in timp ce cota de piata pentru Statele Unite a fost de 26 %. Cei de la Pixar Animation Studios, realizatorii recent-lansatului film “Cars”, au beneficiat de un plus de performanta de circa 30% in conditiile unei economii de energie de 50% folosind servere care beneficiau de noile procesoare Woodcrest. Acesta crestere de performanta este foarte importanta pentru o astfel de companie intrucat Pixar foloseste mii de procesoare care transforma ecuatiile matematice in imagini. Si constructorul de automobile BMW foloseste noile procesoare de la Intel pentru reducerea numarului de servere care functioneaza pe diferitele departamente. Geof Findley, un manager al departamentului tehnic din cadrul Intel, a declarat ca microarhitectura Core poate ajuta compania sa faca mult mai usor tranzitia de la memoriile DDR2 la asa-numitele FB-DIMM. Modulele de memorie FB-DIMM vor permite unei placi de baza sa suporte o cantitate mult mai mare de memorie DRAM decat modulele DDR2. Compania a mai adaugat ca gratie acestei arhitecturi procesoarele vor avea posibilitatea sa distribuie memorie cache intre cele doua miezuri si astfel sa foloseasca memoria DRAM a calculatorului mult mai rar, imbunatatind viteza de procesare si performantele.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele