IT & C

Hackerii - fata in fata cu asigurarile

Pagubele produse de atacurile informatice vor intra in atentia societatilor de asigurari. Aceasta premiera, care este inca in faza negocierilor, a fost anuntata la lansarea unui produs de securitate destinat firmelor.

Cresterea numarului atacurilor informatice care se soldeaza cu daune substantiale pentru companii face ca acestea sa fie din ce in ce mai preocupate de securitatea informatica. Un nou produs a fost lansat si pe piata romaneasca, care este adresat tuturor companiilor, indiferent de numarul calculatoarelor pe care le au. Compania Gecad Net a investit 1.500.000 de euro pentru dezvoltarea pachetului tehnologic de securitate Sentinet. Conducerea companiei mizeaza pe succesul sau, astfel incit acesta sa-i aduca peste 70% din cifra de afaceri.

Protectie totala

Sentinet presupune doar instalarea in reteaua companiei-client si are rolul de a monitoriza si detecta potentialele amenintari, iar in momentul in care sesizeaza un posibil pericol alerteaza persoana responsabila cu securitatea informatica din cadrul firmei. Are mai multe module care permit, printre altele, evaluarea vulnerabilitatilor, detectarea intruziunilor, protectie antivirus , dar si un modul de raportare si unul de monitorizare a infrastructurii clientului.

Priviri spre piata externa

Pentru inceput, produsul va fi livrat doar pe piata interna. Anul viitor vom iesi cu el si pe piata internationala , a spus Radu Georgescu , presedintele Gecad, care nu a exclus insa posibilitatea ca acest lucru sa se realizeze mai devreme daca va exista cerere, mai ales ca din veniturile obtinute pe piata din Romania investitia s-ar amortiza in 2-3 ani. In ceea ce priveste vinzarile, estimam ca in primul an sa avem 50-100 de clienti, spune Gabriela Mechea, directorul general al companiei. O premiera o va constitui posibilitatea ca toti cei care achizitioneaza aceasta solutie sa fie asigurati in cazul in care s-ar produce atacuri informatice . In prezent suntem in discutii cu mai multe companii de asigurare din Romania, dar nu am pus la punct cu nici una dintre ele o solutie viabila pentru asigurarea datelor. Este destul de dificil, avind in vedere ca un astfel de proces nu s-a mai realizat pina acum in Romania, a concluzionat Gabriela Mechea.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele