Compania a anunţat că este pregătită să înceapă instalarea unui sistem de generare a electricităţii cu panouri solare montate pe acoperişul clădirii din Mountain View, California, capabil să genereze 1,6 megawaţi de electricitate, suficienţi pentru alimentarea a 1.000 de case.
"Acesta este cel mai mare sistem electric solar deţinut de o companie", a declarat Noah Kaye, directorul de relaţii publice la Solar Energy Industries Association, din Washington, D.C.
Un reprezentant al conducerii Google a declarat că compania se va baza pe energia solară pentru a-şi asigura aproape o treime din electricitatea consumată la sediul său de aproape 300.000 de metri pătraţi.
În acest consum nu se regăseşte energia consumată de centrele de date care susţin mare parte a serviciilor web ale Google în întreaga lume.
"Vom produce aproximativ 30% din energia pe care o utilizăm", a declarat David Radcliffe , vicepreşedintele responsabil cu sectorul imobiliar al Google. "Sistemul va deservi sediul corporatist".
Radcliffe nu a precizat costurile proiectului sau dacă acesta se va amortiza în timp. "Am vrut sa infirmam mitul conform căruia nu poţi fi şi verde şi profitabil în acelaşi timp", a declarat el.
Cele 9.212 panouri solare necesare pentru acest proiect sunt furnizate de Sharp Electronics. Cea mai mare staţie de generare a electricităţii cu panouri solare din lume, aflată la Arnstein, Germania, langă Frankfurt.