IT & C

Existenta materiei negre in Univers, confirmata de astronomi

Astronomii americani au anuntat, ieri, ca au descoperit un inel de materie neagra intr-un grup de Galaxii, lucru care constituie proba cea mai importanta de pina acum ca aceasta substanta misterioasa care formeaza peste o cincime din Univers exista. "Este pentru prima data cind vedem ca materia neagra are o structura unica, diferita de cea a gazului sau cea a Galaxiilor din grupurile de Galaxii", a explicat James Jee de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore , unul dintre cercetatorii care au facut aceasta descoperire. Astrofizicienii au dedus existenta materiei negre dupa ce au constatat ca Galaxiile aveau o forta gravitationala mult mai mare decit cea care ar fi putut sa rezulte doar din masa lor vizibila . "Desi este invizibila, aceasta materie neagra a mai fost descoperita si inainte in alte parti ale Universului, dar niciodata nu s-a diferentiat atit de bine de restul gazelor calde si al grupurilor de Galaxii", a adaugat acesta. In august 2006, astronomii americani au declarat ca au detectat prezenta materiei negre in timp ce observau coliziunea dintre doua grupuri de Galaxii. De data aceasta, cercetatorii vor putea incepe sa studieze diferentele dintre materia vizibila si cea neagra din Univers. Inelul de materie neagra, observat cu telescopul spatial Hubble, are un diametru de 2,6 milioane de ani lumina si se situeaza in grupul de Galaxii (ZwCl0024+1652) la cinci miliarde de ani lumina de Pamint.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele