IT & C

Cum s-a impartit publicitatea din televiziune

Piata publicitatii TV creste si evolueaza in directia discounturilor mai mici. Factorii de decizie din principalele televiziuni comerciale se gindesc la o scumpire a GRP-urilor ( gross rating points , puncte care masoara eficienta publicitatii) cu pina la 35 la suta. Acestea sint principalele concluzii ale unui studiu care va fi dat publicitatii azi de www.euractiv.ro. Trei grupuri de televiziune au incasat majoritatea publicitatii in 2003 - grupul Pro, Antena 1 si Prima TV. Surprinzator, Prima TV domina intr-un clasament al publicitatii brute, avind aproximativ 27% din total, la egalitate sau chiar usor in fata PRO TV (25,1-27%). Antena 1 apare in aceleasi statistici cu 15,2-17%. Cineva mai putin familiarizat cu piata ar putea crede ca Prima TV a avut felia cea mai mare din tort, desi audienta o plaseaza dupa alte patru -cinci televiziuni, in acelasi an. Cifrele il pot pacali pe necunoscator.
Monitorizarea dupa rate-card (pretul brut al reclamelor - n.r.) nu este relevanta pentru ca vinzarea de publicitate se face pe cost pe punct, care variaza de la client la client si este direct influentata de performanta in rating a fiecarui spot in parte, iar pe de alta parte include barterele cu publicatiile si radiourile, spune Nora Marcovici, director de vinzari si marketing la Prima TV.
GRP-urile nu au inca relevanta

Cu toate ca s-a introdus un instrument de masura pentru publicitate, GRP (gross rating point), cu o valoare fixa, foarte putini respecta aceasta valoare. Pentru a cistiga clienti, cele mai multe televiziuni acorda reduceri imense. Astfel se explica diferente de chiar zece ori intre cifrele care apar pe hirtiile de oferta (valoarea bruta, de rate-card) si ce se incaseaza in realitate.
Din acest punct de vedere (al costului net - n.r.) nu ne putem nici pe departe compara cu PRO TV, care aduna, dupa rapoartele financiare ale CME (compania-mama a PRO TV - n.r.), aproape de patru ori mai mult, explica Nora Marcovici.
In clasamentul valorilor nete, grupul Pro (PRO TV, Acasa TV) domina, cu aproximativ 50 milioane de dolari incasari, urmat de Antena 1, la jumatate. Volumul net de publicitate, fara discounturi si bartere, a fost, pentru Antena 1, de 25-26 de milioane in 2003 si 35-37 de milioane in 2004, precizeaza Laurentiu Ionete, vicepresedinte si director de vinzari la Antena 1.
Cu 13,5 milioane de dolari, Prima TV ramine totusi mai sus in topul incasarilor decit in cel al audientei. In mediul urban, acolo unde se fac masuratorile care intereseaza indeosebi lumea publicitatii, Prima TV era, la nivelul aceluiasi an, pe pozitia a cincea, sub Acasa TV. Cu restrictii de publicitate in prime-time, TVR a obtinut noua milioane de dolari din publicitate, in 2003.

Publicitatea TV se va scumpi

In Romania, publicitatea TV se vinde foarte ieftin, sustin reprezentantii televiziunilor, astfel ca in piata se fac presiuni pentru cresterea valorii GRP. In Ungaria, piata de televiziune se ridica la peste 400 de milioane de euro. In Romania avem o piata de 90 de milioane si bugete totale de 120 de milioane. O socoteala simpla spune ca fiecarui maghiar ii sint alocati 40 de euro pe an. Net. Fiecarui roman, sase dolari, precizeaza Laurentiu Ionete de la Antena 1. Acesta e de parere ca ar trebui sa creasca cu 35% costurile pe GRP. Limitarea discounturilor ar curata piata de cifre umflate si ar fi un prim pas spre o concurenta loiala, ceruta de Uniunea Europeana. Dupa estimarile grupului Pro, exprimate in rapoartele financiare, piata publicitatii TV are un potential de crestere estimat la 25% pe an.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele