IT & C

Complexul lui Napoleon, un mit

Bărbaţii mai scunzi nu sunt neapărat mai agresivi decat cei înalţi, au constatat oamenii de ştiinţă de la University of Central Lancashire, potrivit cotidianului britanic Metro. Rezultatele primului studiu mondial privind 'complexul lui Napoleon' sau 'sindromul piticului' sugerează că persoanele mai scunde nu consideră că este nevoie să-i domine prin agresivitate pe cei mai înalţi. Însă, într-un studiu realizat pentru BBC, psihologii au indicat că bărbaţii mai mici de statură sunt discriminaţi, caştigă mai puţin şi sunt mai puţin atractivi pentru femei. Participanţii au fost supuşi unui experiment pentru a le testa reacţiile la provocări. Conectaţi la aparate care le măsurau ritmul cardiac, 10 bărbaţi cu înălţimi sub 1,65 metri şi 10 cu înălţimi medii s-au duelat cu un alt bărbat cu beţe de lemn. Însă curand oponentul - instruit special de cercetători - începea să încalce regulile, lovindu-i peste maini. Rezultatele au arătat că bărbaţii mai înalţi s-au enervat mai repede şi au început să lovească la randul lor ' neregulamentar '. Cobaii credeau că participă la un studiu privind calităţile fizice, timpul de reacţie şi coordonarea ochi-mană. 'Cand oamenii văd că un om scund este agresiv, foarte probabil consideră că aceasta se datorează înălţimii doar pentru că acest atribut este evident şi le atrage atenţia', a declarat medicul Mike Eslea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele