IT & C

Clonarea sta pe loc

La zece ani de la crearea lui Dolly, cercetatorii se declara dezamagiti de evolutia clonarii. 21 februarie 1997, data la care a fost facuta publica aparitia pe lume a clonei botezate Dolly, a intrat in istorie ca momentul care a scandalizat intreaga planeta, de la morala crestina la oamenii de rind. In deceniul care s-a scurs de atunci, alte 12 specii de mamifere au fost copiate genetic, insa tehnicile folosite sint inca stingace, iar clonarea umana ramine o tema de dezbatere. Prima incercare „Sint dezamagit de faptul ca, din punct de vedere tehnic, procesul clonarii a evoluat foarte putin in zece ani“, a declarat pentru BBC profesorul Ian Wilmut, unul dintre parintii lui Dolly. Primul pas in procesul clonarii oitei a fost transplantarea nucleului unei celule de la o mioara din rasa Finn Dorsett in ovulul denuclearizat al unei mame-gazda din specia de oi scotiene cu fata neagra, stimulindu-se mai apoi artificial diviziunea celulara. A rezultat copia fidela a initialei Finn Dorsett, botezata de creatorii ei, cercetatorii de la Institutul Roslin din Edinburgh , Dolly. La numai citeva luni de la nastere, clona era grav bolnava si imbatrinea prematur, ea murind in 2003. Soarecele e greu de copiat Tehnica folosita pentru crearea lui Dolly nu s-a dovedit a fi foarte eficienta. Daca in 1997 plasmuirea unui mamifer necesita 277 de incercari, astazi savantii au nevoie in medie de 150-200 de tentative. Mai bine, dar nu cu mult, spun specialistii, adaugind ca procesul clonarii implica o multime de riscuri, o mare parte dintre sarcinile mamelor-gazde esuind. Dintre cele 1% de clonari reusite pina in prezent, majoritatea au suferit serioase disfunctii: probleme la ficat, tensiune anormala a singelui, plamini nedezvoltati, grave deficiente ale sistemului imunitar. „Cred ca ar trebui sa fim surprinsi de cum clonarea functioneaza, chiar si asa. Inainte de Dolly, oamenii credeau ca e imposibil“, spune totusi Wilmut. Chiar si in cazul in care copierea genetica a unei specii ar atinge perfectiunea, asta nu garanteaza succesul clonarii altor specii. „Clonarea unui soarece este mai dificila decit crearea unei vaci, oi sau a unui porc. Numai citeva laboratoare au reusit sa cloneze continuu soareci, altele pot sa faca numai embrioni in prima faza“, sustine dr. Teruhiko Wakayama, membru al echipei nipone care a clonat primul soarece, Cumulin, nascut in 1997. Totusi, rozatoarele au fost primele animale clonate dupa Dolly, la un an distanta, dupa care au urmat animale domestice , de companie, dar si salbaticiuni, ultima incercare reusita fiind copierea ciinelui, in 2005. Fermierii au dat unda verde Agricultorii si crescatorii de animale din Statele Unite au dat bila alba copierii genetice a animalelor. Intr-un raport al organizatiei Food and Drink Administration, se noteaza ca mincarea provenita din clone de vite, porci sau capre este „la fel de sigura ca aceea pe care o consumam zi de zi“. De altfel, profesorul Keith Campbell de la Nottingham University, in 1997 membru al echipei care a creat-o pe Dolly, crede ca fermierii ar putea beneficia enorm de pe urma clonarii, daca se va reusi crearea unui animal rezistent la anumite boli sau daca se vor putea reproduce mamifere superioare genetic replicilor originale. Joaca de-a Dumnezeu „Un om reprezentind copia altuia nu mai este o fiinta umana. Clonarea se inrudeste cu genocidul, pentru ca se bazeaza, ca si acesta, pe selectia genetica“, declara, intr-un interviu pentru France-Presse, Jean-François Mattei, membru al Comitetului National de Etica din Franta. Din cauza oponentilor indirjiti ai clonarii umane, majoritatea clerici, incercarile cercetatorilor in acest sens au ramas in laborator. Totusi, geneticienii impart in doua categorii clonarea umana: reproductiva si terapeutica. Cea din urma ar putea aduce o serie de beneficii, cel mai promovat dintre acestea fiind cel al tratarii unor boli, in prezent incurabile. Despre clonarea reproductiva insa, nici nu poate fi vorba inca, unul dintre opozantii acestei idei fiind chiar tatal lui Dolly, Ian Wilmut. Clonele dupa Dolly - Soarecele (1997) - Vaca (1998) - Porcul (2000) - Capra (2000) - Pisica (2001) - Iepurele (2001) - Catirul (2003) - Calul (2003) - Caprioara (2003) - Sobolanul (2003) - Pisica salbatica africana (2004) - Ciinele (2005)

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele