IT & C

Chinezii vor un mare zid impotriva sobolanilor

Navalitorii secolului al XXI-lea, impotriva carora autoritatile din provincia chineza Guangdong nu mai stiu cum sa lupte altfel decat ridicand un „mare zid”, sunt sobolanii, care au ajuns sa ii sufoce prin numarul lor urias pe locuitori. Pe toate drumurile, pe terenurile agricole, dar si in orase, prin vehicule si prin case, sobolanii sunt ca la ei acasa, presa chineza si internationala transmitand imagini desprinse parca din filmele de groaza. Tot ceea ce nu au reusit sa distruga inundatiile din ultimele saptamani sfarseste acum in gura lacomilor sobolani , care rod tot orezul ramas prin orezariile inundate si orice alimente prind prin hambarele si camarile oamenilor. Rozatoarele s-au inmultit intr-atat, incat nu se mai tem de nimic si ataca orice li se pare ca ar putea fi o „prada”, mai ales ca nu a ramas aproape niciun pradator natural care sa-i descurajeze. Dupa ce sobolanii au invadat satele si orasele in urma ploilor care i-au lasat si pe ei fara hrana, asemenea oamenilor, acestia din urma au apelat la solutia cea mai la indemana: au imprastiat peste tot otrava impotriva rozatoarelor. Numai ca rezultatul obtinut nu a fost cel scontat. Prea putini sobolani au murit, in timp ce localnicii au ramas fara aproape toti cainii si toate pisicile, „aliati” fideli si iscusiti in combaterea rozatoarelor. Apoi, cata vreme provincia Guangdong e recunoscuta drept cea in care s-a nascut bucataria traditionala cantoneza, bucatarii locali au inceput sa le solicite oamenilor sobolani pentru diferite preparate. Potrivit The Daily Telegraph, pentru un kilogram de sobolani capturati vii, un taran primeste echivalentul in yuani a mai putin de un euro, in timp ce in restaurante de lux, „tocana de sobolan” se vinde cu aproape de 10 euro. Dar nici macar in China, tara cu mai multi amatori de asemenea delicatese decat oricare alta din lume, nu se gasesc suficienti cumparatori pentru cei doua miliarde de sobolani care au invadat provincia. In ultima instanta, autoritatile din Guangdong se gandesc sa construiasca un „mare zid” care sa izoleze localitatile de pradatori , asemenea „Gardului cainilor” care desparte sudul Australiei (in care se afla numeroase turme de oi si vite) de zonele salbatice, populate de caini dingo. Insa nu se stie cum s-ar putea ridica un asemenea zid, pentru ca provincia Guangdong se afla chiar in inima Chinei. In timp ce autoritatile cauta solutii pentru a starpi sobolanii, oamenii de stinta chinezi atrag atentia ca vina pentru aceasta pacoste le apartine tot locuitorilor. Acestia au vanat fara mila aproape toti serpii din provincie, pe care i-au vandut restaurantelor chinezesti din toata lumea. Ramasi fara cei mai eficienti dusmani naturali, sobolanii s-au inmultit nestingheriti, iar haosul care a cuprins regiunea in urma inundatiilor a fost numai prilejul ca ei sa iasa la iveala cu atata indrazneala.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele