IT & C

Carabusul cu corn, cea mai puternica fiinta de pe Pamant

Pentru multi cercetatori radasca este remarcabila nu numai datorita faptului ca rezistenta carapacei sale este atat de mare incat poate duce pe spinare de 850 de ori greutatea sa, dar si datorita faptului ca reuseste printr-un siretlic sa-si modifice culoarea. Oamenii de stiinta au reusit, dupa indelungi cercetari, sa descopere care este mecanismul cu ajutorul caruia reuseste aceasta specie de carabus sa-si modifice culoarea din verde in negru; nu numai atat, dar expertii spera ca intr-o zi sa poata fabrica un material care poate imita puterea de rezistenta a carapacei gandacului. Science Daily informeaza ca cercetatorii de la Universitatea Namur din Belgia au folosit cele mai recente tehnici de inregistrare video pentru a studia carapacea carabusului cu corn: un microscop electronic pentru a determina structura responsabila pentru schimbarea culorii si un spectrofometru pentru a analiza modul in care lumina interactioneaza cu aceasta structura. Lumina intra in contact cu structura carapacei pentru a da culoarea verde, dar cand intra in contact cu apa care penetreaza prin porii deschisi ai diferitelor straturi ale carapacei inlatura efectul produs de lumina si transformaa culoarea verde in negru. Radasca este de gasit de obicei in regiuni precum Columbia, Venezuela, Peru, Ecuador , Bolivia si Brazilia, dar poate fi gasita si in Romania. Cu toate ca si-au dat seama de mecanismul care anima modificarea de culoare, cercetatorii inca nu stiu de ce o face. Unele ipoteze afirma ca modificarea este strans legata de ratiuni de protectie, pentru ca modificandu-si culoarea in negru pe timpul noptii este aproape imposibil de depistat; alte ipoteze afirma ca modificarea de culoare pe timpul noptii ar fi strans legata de necesitatea de a mentine caldura. Marie Rassart, unul dintre cercetatori a declarat ca structura carapacei incredibil de complexe si de dure ar putea fi un model important pentru materialele inteligente care se construiesc in ultimul timp. Aceste materiale ar putea mima capacitatea carabusului de a-si modifica culoarea in contact cu lumina si cu apa, dar si duritatea carapacei acestuia. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele