IT & C

Asteroidul care ameninţă planeta va fi deviat

Creatorii de filme SF de la Hollywood care au realizat „Armaghedon" nu au fost prea departe de metodele pe care oamenii de ştiinţă le preconizează pentru a salva planeta de ameninţarea asteroizilor, informează cotidianul britanic „The Telegraph". NASA a anunţat că are „cateva soluţii viabile" şi a promis că va organiza o conferinţă pe această temă, chiar în luna martie a acestui an, pentru a le prezenta. În jurul nostru există cel puţin 100.000 de „pietroaie celeste", ale căror orbite trec pe langă Terra . Pană acum, NASA a reuşit să identifice doar 4.000, pe care le monitorizează cu atenţie, întrucat - în orice moment - asteroizii îşi pot schimba traiectoriile. La conferinţa „Planetary Defence", care va avea loc la Washington, va fi prezentat în detaliu un program ce prevede trimiterea unei maşini de forare robotizate, numită simbolic „Madmen" (Nebunul), pe asteroizii periculoşi, pentru a săpa gropi în solul acestora. Materialul dislocat va fi „aruncat" în spaţiul cosmic. În acest fel se va obţine o modificare a vitezei asteroidului, care se va micşora şi îşi va schimba direcţia. „Efectul va fi similar cu aruncarea unor pietre dintr-o barcă ce pluteşte pe lac. Pietrele le arunci într-o direcţie, iar barca se roteşte în direcţia opusă", spune John Olds, inginer la „SpaceWorks", unul dintre cei 200 de experţi care vor participa la întalnirea din martie. Agitaţia oamenilor de ştiinţă a început în urmă cu doi ani, după ce astronomii de la NASA au confirmat că un asteroid de aproximativ 360 de metri în diametru se îndreaptă spre Pămant şi va trece, în anul 2029, la numai 35.000 de kilometri de noi. Riscul unei coliziuni apare la fiecare şapte ani, cand acest asteroid, numit „Apophis", se apropie de Terra.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele