Intr-o lume guvernata de legea junglei, asa cum este cea a animalelor, si in care principiul „ucide sau vei muri” reprezinta o constanta a vietii de zi cu zi, supravietuirea se poate dovedi, de cele mai multe ori, o veritabila arta.
Nu este nevoie insa sa domini prin statura sau prin ferocitate pentru a-ti asigura o existenta ferita de pradatori , caci, asa cum vom vedea, pana si cele mai mici si aparent inofensive creaturi se pot transforma in rivali pe masura atacatorilor sau pot apela la tertipuri care sa lase masca pe orice urmaritor.
In loc de orice alta introducere, Descopera va invita la un periplu prin fascinanta lume a necuvantatoarelor, in care sa aflati si sa va spuneti parerea despre ciudateniile evolutiei si despre stravechea arta a supravietuirii in mijlocul naturii.
Masurile disperate ale castravetelui de mare
Orice s-ar putea spune despre castravetele de mare, insa nu si faptul ca poate fi privit ca o amenintare la adresa eventualilor sai pradatori. Aparent inofensiv, micul animal marin are cativa asi in maneca in ceea ce priveste derutarea celor care il vad o victima sigura.
Daca prima sa reactie de autoaparare este aceea de a secreta un filament lipicios, capabil sa stanjeneasca sau chiar sa imobilizeze urmaritorii, castravetele de mare isi mai poate contracta pielea, oferindu-i acesteia o textura solida sau elastica, in functie de pericolul care il ameninta.
Dar cum atacatorii sunt, de regula, insistenti, mica vietate poate apela, in caz de urgenta, la o masura cu adevarat disperata: eliminarea intestinelor. Expulzate atat pe orificiul bucal, cat si pe cel anal, ele creaza o masa vascoasa care deruteaza eventualii pradatorii si ii ofera castravetelui de mare acoperirea necesara unei retrageri . Animalul poate supravietui fara intestine timp de cateva saptamani, timp in care acestea se regenereaza si isi reiau functiile normale.
Nicio o alta vietate din regnul animal nu foloseste o metoda de aparare mai ciudata si mai sangeroasa decat cea a broastei cu corn. Orice atac determina o reactie defensiva violenta in care vietatea isi scuipa propriul sange, si nu oricum, ci prin ochi.
Denumirea de broasca este totusi improprie, atata vreme cat animalul este, de fapt, o soparla (Phrynosoma cornutum), confuzia fiind posibila datorita aspectului sau indesat si a pielii asemanatoare cu cea a batracienilor. Phrynosoma traieste numai in America de Nord, acolo unde este considerata si cea mai mare soparla, cu cei aproape 13 centimetri lungime pe care ii poate atinge.
Dieta sa este formata exclusiv din insecte, dintre acestea furnicile constituind peste 70% din hrana zilnica. De altfel, se pare ca datorita acestora, broasca cu corn acumuleaza toxinele din sange pe care le foloseste impotriva atacatorilor. Este suficient ca unul dintre pradatorii sai naturali, vulpi, coioti sau chiar caini domestici, sa se apropie la cativa metri pentru ca animalul sa il improaste cu un jet de sange care poate ajunge la distanta de 1 metru si care este menit sa il orbeasca temporar pe atacator sau sa ii provoace pierderea mirosului.
Phrynosoma cornutum isi directioneaza, practic, fluxul sanguin catre cap, expulzand sangele prin vasele capilare aflate in membrana oculara. Straniul sistem defensiv are insa un neajuns. Atacata in mod repetat, broasca cu corn va elimina sange pana in momentul in care isi poate pierde viata.
Dar cum jetul otravitor de sange nu este singurul mod de aparare, Phrynosoma dispune de inca o arma defensiva menita sa ii apere viata. Craniul acesteia se continua in zona spatelui cu o serie de tepi ososi care strapung gura sau stomacul pradatorului de indata ce acesta incearca sa o inghita. (continuarea in Descopera.ro)
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
Sursa: Descopera.ro
